Povesti Copii

Adevaratul prieten de Emilia Plugaru

Published by:

Cărămidă sau Cărămizică, după cum îi zice stăpâna cea mică, nu are prieteni.

 

Nimeni nu vrea să prietenească cu el. Cărămidă nu ştie de ce. Probabil din pricina invidiei. Toată lumea îl invidiază. Cărămidă e preferatul stăpânilor. Locuieşte împreună cu ei în casa cea mare. Pe vreme de ploaie, de vânt, Cărămidă stă lângă soba fierbinte. Şi atunci? Cum să nu-l invidiezi? Se tolăneşte pe covoare moi, mănâncă bucate alese, iar uneori, când are chef stăpânul – bea împreună cu el bere.

În casă toţi îl iubesc. Mai ales stăpâna cea mică. În curte nimeni nu-l vede în ochi. Curcanul, de cum îl zăreşte, se umflă în pene, scoate sunete ameninţătoare şi Cărămidă ştie: domnul Curcan nu-i va fi niciodată prieten. Căţelul ce stă mereu legat de lanţ e şi mai agresiv. Relaţia lor e foarte încordată. Probabil Cuţu visează cu ochii deschişi cum îşi înfige colţii şi face ferfeniţă blana lui cărămizie.

Totuşi degeaba e invidiat. Cărămidă cunoaşte ce înseamnă frigul, mizeria şi foamea. Când l-a găsit stăpâna cea mică, era un pisicuţ prăpădit, cu blăniţa cărămizie, aruncat de către cineva sub un gard. Îngheţat, flămând, cu o lăbuţă rănită, mai mult mort decât viu, pisicuţul nici măcar nu avea putere să miaune. Stăpânei cele mici i s-a făcut milă. L-a adus în casă, l-a încălzit, i-a dat lăptic, i-a bandajat lăbuţa, i-a zis Cărămizică pentru blana sa şi de atunci a devenit practic un membru al familiei.

Acum e un coşcogeamite motan. Îi iubeşte pe cei ai casei, dar visează să aibă un prieten al său. Doar al său. Unul adevărat. Căruia să-i spună visele sale motăneşti în limba sa motănească. Căruia să-i împărtăşească bucuriile şi necazurile. Necazul cel mare a lui Cărămidă e că nu poate să-şi găsească un prieten.

Într-o zi, stând tolănit la soare, observă o păsărică – o vrăbiuţă năstruşnică ce ciugulea de zor câteva semincioare.

– Iată cine îmi va fi prietenă, se gândi Cărămidă şi întinse lăbuţa spre ea zicând: “Drăguţă vrăbiuţă, fii te rog prietena mea!”

– Au! sări speriată vrăbiuţa. Domnule motan, cum de îndrăzneşti?! Crezi că mă păcăleşti? Mi-a spus mie bunica. Cei mai mari duşmani ai vrăbiuţelor sunt motanii. Aşa că… Lasă-mă-n pace! Caută-ţi în altă parte prieteni! Şi vrăbiuţa îşi luă zborul.

– Mda… oftă Cărămidă. Probabil nu-mi este dat să am un prieten. Trebuie să mă dau bătut.

Dar chiar a doua zi Cărămidă prinse curaj şi anină de codiţă un prăpădit de şoricel ce îndrăzni să-i treacă pe lângă picioare.

– Chiţ-chiţ, ce zici dacă îţi propun să fim prieteni? Întrebă el.

– Bineînţeles, bineînţeles, domnule motan! Chiţcăi tremurând de frică şoricelul. Numai că…

– Numai că ce?

– Un prieten nu-l ţine de codiţă pe celălalt prieten… Dă-mi drumul, se rugă şoricelul. Altfel îmi vei rupe codiţa.

Dar imediat ce Cărămidă îl eliberă acesta o zbughi în vizuină.

– Ai crezut că mă păcăleşti, strigă şoricelul din adăpost, dar eu te-am păcălit! Ha! Ha! Ha! Toată lumea ştie cât de proşti sunteţi voi, motanii! Nu există prietenie între pisici şi şoricei! Nu e-xi-stă! Dacă ai fi deştept, ai privi în jur şi ţi-ai găsi prieteni printre ai tăi! Uite… Nu departe e o mâţă. Du-te de-o întreabă.

– Chiar că sunt un prost, se lumină Cărămidă. Trebuia ca acest şoricel să-mi deschidă ochii… Bineînţeles că o pisică! Doar o pisică! Şi Cărămidă alergă spre pisicuţa pe care tocmai i-o arătase şoricelul.

Era o mâţă vagabondă, murdară, cu blăniţa alb–gălbuie, numai pielea şi oasele. Dar pisicuţa avea ochi foarte frumoşi. Verzi, mari, luminoşi, trişti şi pe Cărămidă aceşti ochi îl cuceriră pe loc.

– Ea e, îl furnică în piept. Pisicuţă drăgălaşă, şopti el, nu ai vrea să fim buni prieteni?

– Sssst! se stropşi pisicuţa. Nu vezi? Sunt ocupată. Vânez. Nu-mi arde de prietenii. Şi pisicuţa se repezi spre o vrăbiuţă. Cărămidă nu reuşi să clipească, că pisica cu ochi frumoşi o şi înghiţi pe biata vrăbiuţă cu tot cu pene.

– Fu! Exclamă dezgustat motanul. Cum se poate?! E oribil!

– Oribil? Oribil e să mori de foame. De câteva zile n-am mâncat nimic. Poate că dumneata nu cunoşti ce înseamnă foamea. Eu însă cunosc.

– Şi eu am ştiut ce înseamnă foamea. Dar… nu are importanţă. Să vorbim despre altceva. Te invit în ospeţie. Locuiesc uite acolo… în casa aia frumoasă. Mergi?

– Ştiu eu… Bine. Merg… răspunse mâţa, nehotărâtă.

Niciodată pisicuţa cu blăniţa alb–gălbuie nu a călcat pe covoare atât de moi, nu a gustat din bucate atât de alese, nu a avut alături un domn atât de amabil, de educat şi de drăgălaş. Fără îndoială că a acceptat să-i fie prietenă. O prietenă credincioasă, aşa cum trebuie să fie adevăratul prieten. După ce Cărămidă i-a făcut cunoştinţă cu întreaga casă, pisicuţa s-a întins pe covoraşul de lângă uşă şi a adormit. Visa un vis frumos când a venit stăpâna cea bătrână.

– Aoleu! Strigă, enervată, stăpâna. Cărămidă! Motan afurisit! Ai îndrăznit să-mi aduci în locuinţă mâţe din astea, pline de purici?

Şi nu reuşi pisicuţa să deschidă ochii că se şi pomeni înşfăcată şi aruncată în mijlocul ogrăzii.

– Miauuu, miauuu, mieună ea jalnic. Miauuu, miauuu…

– Miorlauuu! Miorlăi indignat Cărămidă, apoi alergă după pisicuţă.

– Cărămidă! Cărămizică! Încotro?! O auzi pe stăpâna cea mică. Mişcă în casă! Imediat!

Ascultător, Cărămidă făcu cale întoarsă.

Câteva zile motanul tânji rău de tot. Nu se atinse de mâncare, slăbise, nici chiar bere cu stăpânul nu mai dorea să bea. Mereu în minte o avea pe prietena sa. Peste o vreme totuşi, se sculă şi merse afară. În curte o văzu pe frumoasa lui pisicuţă. Ţinea în dinţi un şoricel. Era şoricelul pe care îl cunoscuse deja. Vru să-i ia apărarea, dar tăcu…

– Guşti? Întrebă pisicuţa.

Cărămidă refuză delicat.

În acea noapte nu se întoarse acasă. Nici în următoarea. Apoi urmară alte zile, alte nopţi. Dormind alături de pisicuţă sub cerul liber, se simţea într-al nouălea cer de fericire. Niciodată nu-i fusese atât de bine. Când îl răzbea foamea, mânca şoricei şi păsărele pe care i le-aducea prietena sa. Era prea domn ca să înveţe să vâneze. Biata pisicuţă se zbătea acum pentru doi. Şi totuşi ambii trăiau zile minunate.

– Ştii, îi vorbi într-o zi pisicuţa. Dacă voi avea vreodată pisicuţi – aş vrea ca ei să–ţi semene ţie. Adică să aibă blăniţele cărămizii. Ai o blăniţă nemaipomenită! Cărămidă rămase flatat.

Toamna însă, când începură ploile, lui Cărămidă i se făcu brusc un dor nebun de un acoperiş. Mereu visa covoare moi, peste tot simţea miros de bere. Nu mai rezistă. Merse să-şi vadă fosta locuinţă.

– Cărămidă! Cărămizică! O auzi de îndată ce păşi pragul casei pe stăpâna cea mică. Mamă! Priveşte! S-a întors Cărămidă! Pe unde o fi hoinărit atâta amar de vreme?

– Pe unde, pe unde… bombăni stăpâna cea mare. E de la sine înţeles. A vagabondat cu râioasa aia de mâţă! Ia şi du-l la baie. Spală-l, dezinfectează-l. Mâine îl vom arăta veterinarului.

 

Aproape de iarnă, la colţul unui bloc, flămânzi, însetaţi, stăteau lipiţi unul de celălalt patru motănaşi. Toţi patru aveau blăniţele cărămizii. De departe îi privea tristă o biată pisicuţă cu blana jerpelită care probabil fusese cândva albă ca neaua. Pe alături trecu o fetiţă. Unul din motănaşi se dezlipi de ceilalţi şi merse din urma ei.

– Miau, miau, suspină jalnic motănaşul. Fetiţa se înturnă.

– Cărămidă? Exclamă ea mirată. Încă un Cărămidă? Imposibil! Apoi ezitând un pic se aplecă, luă pisicul şi merse spre casă.

– Cărămidă! Strigă fetiţa încă din prag. Priveşte! Ţi-am adus un prieten! Un adevărat prieten!

Motanul Cărămidă îl privi duşmănos pe ăla micu. Probabil simţi că din acea clipă nu va mai fi el preferatul stăpânilor.

 

sursa povestii

Mesaje de dragoste

Mama tot mama ramane…

Published by:

radiocatch22E greu sa alegi cele mai potrivite cuvinte prin care sa vorbesti despre o mama, caci gandurile sunt multe si fiecare in parte spun ceva despre portretul pur si unic al unui om deosebit…al persoanei care ti-a dat viata.

Te creste, ca dintr-un mugur sa devii floare, iti indruma pasii, te pazeste de rele si iti este cel mai bun prieten indiferent de situatie, caci mama tot mama ramane…Oricat i-ai gresi ea te iarta, te alinta si iti ofera incredere…Infinit este numarul de sacrificii pe care l-ar face o mama pentru ca pruncului sa nu-i lipseasca nimic din ceea ce inseamna dragoste, caldura unui camin linistit si speranta. Daca unul din aceste lucruri nu i-l poate oferi copilului ea sufera si suspina in tacere cautand zadarnic sau nu o rezolvare…A fost si ea adolescenta, a devenit din mugur floare, stie ce insemana sa fii copil. De acea sa nu ne gandim vreodata ca ea ne doreste raul si dintr-un gest necugetat sa facem ca floarea ce ne-a dat viata sa ofileasca. Sfaturile ei  sunt intotdeauna menite sa ne indrume pe cale cea  buna, caci mama stie ce inseamna durerea iubirii, a trecut prin greutatile vietii si incearca sa ne fereasca pe noi de tot ce ne-ar putea aduce suferinta.

Ea e mama…a mea, a ta sau a celui de langa noi, fiinta ce si-ar da viata pentru copilul sau, sufera cand el are o neplacere si doamna care uita de ea pentru ca noi sa avem orice ne dorim.

  Mama e ingerul viu care ar cauta lumina in intuneric si ar lua stelele de pe cer ca pruncul sa aiba  pasii calauziti de numai bine.

Mama e cea care trece cu vederea orice greseala, ne iubeste, ne protejeaza neconditionat si nu cere in schimb decat un gram de atentie, respect si dragoste  din partea copilului.

autor Alina Ionascu

Arta de a fi TU

Drogurile intre “vis” si realitate

Published by:

radiocatch22

narcoman injectat cu droguri

Consumul de droguri costa…
Adolescenta este una dintre cele mai dificile perioade atat pentru parinti cat mai ales pentru copii. Ambii fiind coplesiti de avalansa de schimbari care au loc in organismul si mintea celui mic. Devin tot mai independenti, au ambitii mari si incep sa arate precum adultii. Cu toate acestea, ei vor avea intotdeauna nevoie de cineva care sa-i ghideze in viata.
Anii de liceu pot exercita asupra adolescentilor presiuni coplesitoare ce pot determina asumarea unui comportament de risc ca fumatul, alcoolul sau in cel mai rau caz consumul de droguri. Stresul, anturajul, nevoia de a simti senzatii “tari” sunt doar cativa din factorii care declanseaza astfel de comportamente.
Parintii, dar mai ales adolescentii trebuie sa stie:  consumul de droguri costa, chiar daca ai destui bani…Nu trebuie sa uiti ca va veni o vreme cand dependenta de droguri iti va cere sa cheltui din ce in ce mai mult. Vei resimti lipsa banilor, te va cuprinde disperarea, vei pierde familia, prietenii si chiar pe tine insuti…De abia atunci vei resimti adevaratul cost pentru “deliciile”oferite de droguri.
Efectele resimtite de consumatorii de droguri sunt ingrozitoare. Drogurile afecteaza capacitatea de a gandi si exprima liber, iti dicteaza sa-i alungi din viata ta pe cei la care tii, sa devii violent si te face sa nu-ti mai pese de felul in care arati. Substantele continute de narcotice cauzeaza paranoia si schizophrenia care te fac sa nu mai deosebesti realitatea de vis. Etnobotanicele, asa numitele “droguri usoare” au efecte grave asupra organismului uman: angoasa, frica si tristete excesiva, stari de greata si varsaturi, palpitatii, tremurari ale corpului si disfunctii ale ritmului cardiac, fiind poate chiar mai periculoase decat “iarba”.
Ingrijoratoare pentru toti ar trebui sa fie datele privind varsta la care incep sa se consume substantele droguri, etnobotanice  este de 13 ani. Sunt insa si numerosi copii de varste si mai mici care consuma droguri,tutun si alcool.
Statisticile privin consumul de droguri in randul adolescentilor sunt ingrijoratoare, caci aproximativ 45% dintre acestia au incercat cel putin o data marijuana, iar 25% folosesc frecvent acest drog. In jur de 15% au incercat cocaina, iar 5% dintre acestia o consuma frecvent. Cat despre consumatorii de etnobotanice acestia fac parte din categoria adolescentilor si tinerilor adulti, desi s-au constat cazuri extreme de consum chiar si in jurul varstei de 10 ani. Cocaina, marijuana, etnobotanicele cauzeaza infarct miocardic sau accidente vasculare cerebrale.
Cluburile au devenit locurile ideale pentru comercializarea si consumul de droguri sau substante toxice precum: ecstasy, hasis, gammahidroxibutirat sau flunitrazepam, deseori folosite de baietii adolescenti pentru coruperea sexuala a fetelor. Metamfetamina, hasisul, morfina sau heroina sunt droguri care conduc la dependenta fizica si psihica, crize pseudoepileptice, accidente vasculare ischemice. Adolesctii care consuma aceste substante sunt predispusi la infractiuni precum furtul sau prostitutia cu scopul de a face rost de bani pentru cumpararea drogurilor.De asemenea. folosirea seringilor de mai multi consumatori pot duce la boli precum SIDA. Chiar merita sa platesti asemenea preturi pentru un vis ce se transforma in cosmar? Nu te gandi ca vei renunta usor la droguri…Multe vedete precum: Amy Winehouse, Elvis, Anna Nicole Smith ?i Heath au murit din pricina drogurilor deseori combinate cu alcool si tutun, platind cu propria viata… Ai fi dispus sa platesti un asemena pret in schimbul consumului de droguri? Asa ca inainte se consumi „iarba”, etnobotanice sau alte tipuri de droguri,doar pentru ca altii fac asta sau pentru ati satisface curiozitatea, ia in calcul consecintele si gandeste-te daca merita!
Spuneti „NU” drogurilor!
Inainte sa va apucati de asa ceva …aruncati un ochi aici…nu e o priveliste prea placuta nu?

Crezi ca merita sa platesi astfel de preturi?Eu cred „NU”…

http://www.youtube.com/watch?v=3EjGN9RM1Sg