Politichie

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen

Întrevederea ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, cu Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen

NATO 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 24 mai 2013, la sediul MAE, convorbiri cu Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, aflat în vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia Preşedintelui României.

 Vizita Secretarului general al NATO la Bucureşti are loc la mai puţin de o lună după reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele NATO, de la 23 aprilie 2013, şi reflectă importanţa şi profilul distinct al României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

 În cadrul întrevederii, cei doi înalţi oficiali au trecut în revistă o serie de priorităţi aflate pe agenda NATO.

 Secretarul general NATO a mulţumit României pentru contribuţia sa politică şi militară în cadrul Alianţei, în general, cu o referire specială la participarea românească la operaţiunile conduse de NATO. El a reiterat satisfacţia pentru cooptarea în conducerea Alianţei, în calitate de Asistent al secretarului general pentru riscuri de securitate emergente, a actualului reprezentant permanent al României la NATO, Sorin Ducaru.

 Şeful diplomaţiei române a reconfirmat angajamentul României faţă de participarea la operaţiunile aliate. El a evocat calendarul NATO de retragere din Afganistan şi a reafirmat disponibilitatea ţării noastre de a contribui la securitatea şi dezvoltarea acestei ţări şi după 2014.

 Au fost abordate aspecte ale problematicii regionale, din zone adiacente Alianţei, cu accent pe Balcanii de Vest, vecinătatea estică, regiunea Mării Negre şi Caucazul de Sud. Ministrul Corlăţean a subliniat necesitatea menţinerii atenţiei NATO faţă de vecinătatea estică şi regiunea Mării Negre, odată cu sprijinul României faţă de politica NATO „a uşilor deschise”, Secretarul general exprimând susţinere pentru politica de lărgire a Alianţei.

 Şeful diplomaţiei române a evocat, pe acest fond, dialogul informal trilateral România-Polonia-Turcia şi susţinerea – pe linia abordărilor şi principiilor stabilite de Alianţa Nord-Atlantică – pe care cele trei ţări aliate o manifestă, ca şi alte state membre NATO, faţă de parcursul euro-atlantic al statelor aspirante la aderare. În acest sens, a evocat recenta reuniune, în marja reuniunii ministeriale NATO din aprilie, a Trilateralei cu cei patru candidaţi la aderare, Bosnia-Herţegovina, Georgia, Muntenegru, Macedonia.

 Totodată, ministrul Afacerilor Externe a reiterat susţinerea pentru dezvoltarea, în continuare, a parteneriatelor NATO, ca dimensiune strategică a abordării cuprinzătoare aliate, inclusiv în domeniul securităţii. A evocat mandatele de Ambasade Punct de Contact NATO, deţinute de misiunile diplomatice ale României la Baku şi Tbilisi, context în care acestea sprijină cooperarea NATO cu Azerbaidjanul şi Georgia, odată cu creşterea nivelului de cunoaştere publică în aceste ţări a politicilor şi obiectivelor Alianţei. Cei doi înalţi oficiali au discutat evoluţiile din Balcanii de Vest şi Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova şi Caucazul de Sud, subliniind necesitatea dezvoltării parteneriatelor Alianţei cu aceste state.  

 

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, sprijinul constant şi contribuţia ţării noastre la dezvoltarea capacităţii antirachetă a NATO, prin intermediul Bazei de la Deveselu şi al cooperării cu  SUA, în acest domeniu. Secretarul general Anders Fogh Rasmussen a exprimat aprecierea faţă de aportul concret al României la dezvoltarea arhitecturii aliate de apărare împotriva rachetelor balistice.