Politichie

Intalnirea ministrului Titus Corlăţean cu Azzam Al Ahmad, preşedintele grupării Fatah

Întrevederea ministrului Titus Corlăţean cu Azzam Al Ahmad,

preşedintele grupării FMinisterul de Afaceri externeatah din cadrul Consiliului Legislativ Palestinian

 

 

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 21 ianuarie 2013, o întrevedere cu Azzam al Ahmad, preşedintele grupării Fatah din cadrul Consiliului Legislativ Palestinian.

 

În cadrul discuţiilor, au fost evocate relaţiile foarte bune româno-palestiniene şi a fost exprimat interesul comun pentru continuarea dialogului bilateral atât la nivel politic, inclusiv parlamentar, cât şi economic şi cultural. A fost trecută în revistă agenda de lucru pentru anul în curs, stabilindu-se realizarea, a celei de-a doua reuniuni interguvernamentale româno-palestiniene.

 

În cadrul întrevederii a avut loc un substanţial schimb de vederi cu privire la evoluţiile recente din procesul de pace din Orientul Mijlociu şi situaţia internă palestiniană. Demnitarul palestinian, care a venit în România după două runde de negocieri interne inter-palestiniene, desfăşurate săptămâna trecută la Cairo, a prezentat stadiul acestui dialog. Azzam al Ahmad a subliniat că s-a convenit stabilirea unei agende a reconcilierii, care să urmărească formarea în perioada imediat următoare a unui guvern palestinian de largă reprezentare şi stabilirea unui calendar electoral.

Înaltul oficial palestinian a exprimat apreciere pentru poziţia constantă a României în problematica procesului de pace din Orientul Mijlociu.

 

Subliniind importanţa instituirii unui climat de pace şi securitate în Orientul Mijlociu, şeful diplomaţiei române a reiterat necesitatea reluării cât mai curând a negocierilor directe israeliano-palestiniene, având drept scop crearea a două state care să co-existe în pace şi securitate. România sprijină implicarea mai activă a UE în procesul de pace, în vederea accelerării acestuia şi revenirea părţilor implicate la negocieri directe care să conducă la o soluţie durabilă. Demnitarul român a subliniat că rezolvarea problemei israeliano-palestiniene va avea un impact pozitiv şi asupra altor state din regiune.

 

În încheiere, demnitarul palestinian a adresat condoleanţe ministrului Titus Corlăţean pentru cei doi cetăţeni români ucişi în atentatul terorist din Algeria şi a reiterat poziţia constantă de condamnare fermă a oricărei acţiuni teroriste, din orice parte ar veni aceasta.

 

 

1 comment

  1. alex

    Cu cine se intilneste ministrul nostru de externe?:)))cu reprezentatul gruparii fatah:))))))
    Inteligenta miscare :))vai de mama voastra ce greseala politica in opinia mea !!!TITULESCU se rasuceste in mormint lepadaturilor!!

Comments are closed.