Politichie

Inca un cetatean roman mort in atacul terorist de la In Amenas

ostatici romaniDeclaraţii de presă susţinute de secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc

Bună ziua,

În legătură cu situaţia din Alger doresc să vă informez că în după-amiaza zilei de 20 ianuarie,  autoritățile algeriene au informat oficial Ambasada României de la Alger asupra faptului că unul dintre cetățenii români care se aflase în complexul de la In Amenas în timpul atacului terorist, a încetat din viață. 

Menţionăm că este vorba despre cel de-al cincilea cetăţean român aflat în zona de confruntare.

Din informațiile obținute de autoritățile române, rezultă că decesul a intervenit, în spital, urmare a rănilor grave suferite, înregistrate anterior.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile algeriene nu ne-au informat corect, complet şi la timp în legătură cu situaţia reală de sănătate a cetăţeanului român. Partenerii occidentali ne-au confirmat în cursul zilei de ieri şi în această dimineaţă că ultimul dintre cetăţenii români era eliberat şi spitalizat – în condiţiile în care nu a fost permis accesul la faţa locului.

Încheiere operaţiunii militare de la In Amenas a dezvăluit adevărata dimensiune a atacului terorist, numărul mare de victime şi violenţa morţii multor cetăţeni.

Ministerul Afacerilor Externe va asigura repatrierea corpurilor neînsufleţite ale celor doi cetăţeni români.

Vă mulţumesc.”