Legende romanesti

Floarea PAŞTILOR

legende romanesti

legendele florilor[…] Zice că era odată un împărat şi o împărăteasă, cari aveau toate bunătăţile de pe lume, numai copii nu aveau. Şi fiindcă nu aveau copii, de aceea căutară ei toate chipurile şi mijloacele cum ar căpăta măcar unul, care să le moştenească averea şi împărăţia. Deteră danii pe la toţi vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga împărăţie, că poate aceştia ar face, doară se văd şi ei c-un copil, dar degeaba, căci împărăteasa tot stearpă rămase. Şi din pricina aceasta, atît ea cît şi soţul ei erau necontenit supăraţi şi duşi pe gînduri.

Iată însă că într-o zi, plimbîndu-se împărăteasa prin grădină, aude deodată un glas zicîndu-i, că dacă voieşte numaidecît să aibă un copil, să nu-şi mai bată capul cu vrăji şi descîntece, ci să dăruiască mai bine ceva la o monăstire, şi atunci Dumnezeu îi va asculta rugăminte şi-i va dărui ceea ce doreşte.

Impărăteasa, cum auzi glasul acesta, nu stete mult pe gînduri, ci întorcîndu-se în casă şi luînd ceea ce crezu că s-ar potrivi mai bine pentru o monăstire, se duse chiar în aceeaşi zi şi o dărui monăstirii celei mai apropiate.

Aducînd ea darul acesta, în scurt timp purcesă grea şi la nouă luni născu o copiliţă frumoasă, ca un îngeras.

Şi acuma, cînd se văzură şi ei cu o copilă atît de frumoasă, să fi prins pe Dumnezeu de un picior şi poate că tot nu s-ar fi bucurat aşa de tare.

Şi fiindcă copila aceea era foarte frumoasă şi drăgălaşă, de aceea îi puseră numele Floarea.

Dar bine a zis cine a zis, că unde e prea multă bucurie, acolo adeseori se întîmplă că e şi supărare mare.

Aşa a fost ş-aicea.

Cu cît creştea Floarea mai mare şi se făcea mai voinică şi mai frumoasă, cu atîta era şi grija părinţilor săi mai mare, căci aflîndu-se în vecinătatea împărăţiei lor nişte zmei, se temea ca nu cumva aceştia, prinzînd de veste despre frumuseţea Floarei, să vie într-o bună dimineaţă şi să le-o fure, sau să le-o ieie cu nepusa-n masă.

Din pricina aceasta o şi ţineau ei apoi mai mult în­chisă, decît slobodă, fără să le plesnească măcar prin minte că aceea ce fac, nu fac bine.

Şi-ntru adevăr că Floarea, văzîndu-se că o ţin mai mult închisă decît slobodă şi neştiind de ce şi pentru ce, a început de la un timp a se da în dragoste cu un păstoriu care păştea turma sa prin apropierea curţilor îm­părăteşti şi care nu o dată trecea  lîngă fereştile unde era Floarea închisă.

Prinzînd mai pe urmă împăratul de veste, că fiica sa, cu toate că a ferit-o aşa de tare de ochii lumii, se iubeşte cu un om de rînd, atît de tare ce s-a supărat, că pe loc şi puse pe nişte soldaţi să prindă pe îndrăzneţul păstoriu şi Să-l omoare, iar pe fiica sa o dete pe mîna unui ţigan, ca acesta să o ducă în pădure şi acolo apoi, tăindu-i mîinele şi scoţîndu-i ochii, s-o lase s-o mănînce fiarele cele săl­batice.

Ţiganul ce era să facă ?… Trebui să împlinească po­runca împăratului, că de nu, a lui ar fi fost dracul !… Luă pe Floarea, se duse cu dînsa în pădure, îi tăie mîinele şi-i scoase ochii, şi apoi, lăsînd-o astfel, se-ntoarse înapoi acasă ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat nimica.

Floarea, adică fiica împăratului, văzîndu-se în starea aceasta, mai mult moartă decît vie, pică în genunchi şi începu a se ruga Maicii Domnului, ca să se îndure de dînsa şi s-o prefacă într-o floare, decît să rămîe aşa. ca să se chinuiască, sau să vie fiarele cele sălbatice şi s-o mă­nînce.

Maica Domnului, făcîndu-i-se milă de dînsa, îi as­cultă ruga şi o prefăcu într-o floare albă.

Şi deoarece Floarea, adică fiica împăratului, a fost prefăcută în floare, tocmai pe timpul Paştilor, de aceea se şi numeşte floarea aceasta „floarea Paştilor1* […]

 

 

S. Fi Marian V. lit., 1906, nr. 14, 8 (Valea Seacă-Suceava)

Vezi Tip. Leg 10627. Este atestat în Moldova.

Vezi şi Tip. Leg. 10628. Este atestat în Muntenia.

Floarea Paşte lui. Rev. cop tin., 1916, 212.

 

Mai multe legende romanesti

 

Leave a Reply