Romani in lume

Eu

ganduri de viataEu. Nu am vazut atatia oameni zambitori si relaxati intr-un an in Londra, cati am vazut astazi in centrul Timisoarei.

Viata e ‘pe val’ acolo si e lesne de inteles, parca nu se pune accent pe altceva, societate de consum foarte bine controlata(consumam fiinte inainte de toate:-), in care nu exista suflet si sensiblilitate sau ma rog, nu prea exista, in care zi de zi eram satula sa privesc fetele triste si deprimate din autobuze si metrou(pe strada nici nu aveam cand sa le observ, la cat de grabiti sunt oamenii si la ce ritm de viata exista), in care, in scurt timp ajunsesem si eu asa, “Tu- Maria, care iubesti oamenii?”

Da, eu care in general ma adaptez repede, eu ma izolam singura pentru ca imi doream liniste si aveam nevoie de liniste (de liniste interioara inainte de toate:). Am plecat pentru ca simteam ca nu mai aveam de ce sa raman, pentru ca am urmat o Facultate in Comunicare in care nu m-am regasit nefind alegerea mea, pentru ca mereu mi-am dorit sa studiez fie psihologia, fie arta sau impreuna daca se putea, pentru ca eram nemultumita de ce aveam sau ce nu aveam si m-am hotarat sa-mi creez singura propria viata. Sigur ca m-am implicat in fiecare moment  al crearii propriei mele vieti pana atunci, dar de ce nu ma regaseam nicaieri in ea? Singurul lucru mai imposibil decat cel de a ramane , era sa plec, sa-mi urmez visele si vocea interioara. Nu-mi doream sa ranesc pe nimeni, vroiam sa ma furisez in liniste pe usa din spate si sa nu ma opresc din alergat pana ce n-as fi ajuns la destinatie. Am mai luat o hotarare, sa ma rog, stiti voi,  lui Dumnezeu, in care nu mai credeam de mult. Un concept destul de strain pentru mine, incat era sa incep cu ‘Sunt o mare fana al lucrarii tale’. Mi-a  fost foarte usor sa ma indepartez de El, de valorile mele spirituale, de viata. Daca tu mi-ai luat ce aveam mai de pret, eu iti neg existenta, ba mai mult o sa te sfidez la nesfarsit si o sa demonstrez si altora ca nu esti decat o poveste. Dar viata mereu are un simt ciudat al umorului.

LondraIn urmatoarele zile ma intorc in Londra, in urmatoarele luni cu siguranta imi va lipsi atmosfera de aici, oamenii, locurile, poate pe alocuri si sistemulJ))) Am chef de glume dar de fapt, primul lucru de care ti se face ‘dor’ cand ajungi in Londra (in afara de familie) e sistemul romanesc, care ti-e cunoscut si e normal sa fie asa. dar ceea ce imi doresc sa subliniez e faptul ca, fie ca traiesti in Londra sau in Paris, Roma, Timisoara, Bucuresti, ele nu sunt doar niste orase si niste locuri care indiferent de frumusetea/lipsa de frumusete, oportunitatile/lipsa de oportunitati care le caracterizeaza, sunt importante ca si locuri de trait in masura in care in acele locuri simtim si reusim sa ne realizam si sa le asimilam ca fiind acel “acasa” de care avem nevoie, in toate aceste locuri exista oameni fericiti sau nefericiti, iar cine este fericit este fericit la fel de mult in oricare din acele orase, iar cine este nefericit este la fel de nefericit in oricare din ele. Ma gandeam la pasarile calatoare atunci cand migreaza, nu au harta si nici macar nu migreaza pentru ca ar sti drumul, sunt mii de kilometri, dar au in ele un fel de “GPS” si zboara dupa cum le spune acel simt intern incotro sa o apuce. Acest simt nu le inseala. Tot asa si eu, tu, oricare alta persoana, numai noi stim cu siguranta dar mai ales simtim ce este bine pentru viata noastra si ce ne implineste, ce ne face fericiti.

Cine stie ce e mai bine pentru mine decat eu?

Cine imi poate spune mie ce inseamna viata, iubirea pana nu ce ajung sa le experimentez, sa le inteleg?

Acum trei ani cand inca ma aflam pe bancile Facultatii de Comunicare din Timisoara, cu toate ca aveam planuri mari de cucerire a lumii, dar nestind oricum la vremea aceea unde ma va purta viata J) am primit cadou de la o persoana draga romanul Identitatea, de Milan Kundera. Un roman de vreo 150 de pagini ascuns intr-o coperta mov. In mijlocul acesteia sunt ilustrate doua chipuri: unul masculin si celalalt feminin, prezent in planul secund, pare ca-l vegheaza pe primul. Personajele se afla fiecare in cautarea celuilalt si ajung in cele din urma la Londra, unde ating fiecare o alta latura a identitatii lor. Ei par a fi doua suflete pereche ce se completeaza reciproc, doua jumatati de personalitate ce o intragesc pe cea comuna: Identitatea, ceea ce sunt impreuna. La un moment dat imi intalnesc si numele in carte.

Cred cu tarie ca nimic nu e intamplator, viata mi-a demonstrat de prea multe ori contrariul, iar lucrurile se intanpla cand trebuie, nu cand iti doresti tu.

Acum stiu ce ma face fericita, ce imi doresc, mereu incerc sa fiu mai aproape de mine prin tine, prin iubire, prin viata.

Pe curand suflet frumos,

Maria

mai multe articole in Arta de a fi Tu

Leave a Reply