Category Archives: Povesti Copii

povesti pentru copii, invata engleza online

Povesti Copii

Povestea unui caine si sufletul unei fetite

Published by:

poveste cu caine

poveste cu caine

Povestea unui caine si sufletul unei fetite

Am sa va spun o poveste adevarata – Povestea sufletelor cu aripi–  Povestea are 4 personaje:  doua principale si doua secundare.

In rolurile principale o femeie in jur de 30 de ani, de culoare.

Lucky , frumosul meu golden retriever.

Roluri  secundare: eu, adica Madi si sufletul unei fetite.

O zi de vineri de toamna frumoasa. Imi iau cainele sa il duc la veterinar. Nu are chef sa mearga pentru ca are chef de joaca. Rascoleste frunzele cazute pe jos, miroase urmele pasilor pierduti…

In cele din urma ajungem la gara, ne suim in tren si ne pornim.

Lucky este obisnuit sa mearga cu toate mijloacele de transport si este obisnuit ca oamenii sa se opreasca, sa-l mangaie , sa se joace sau sa-i faca fotografii.

S-a lungit tot in compartiment. Eu citeam o carte. La un moment dat se urca o femeie de culoare, in jur de 30 de ani. Frumoasa, imbracata in negru. Privirea ei s-a oprit fascinata asupra catelului. Sunt deja obisnuita ca toata lumea care il vede sa inceapa sa vorbeasca cu el si cu mine.

Femeia il privea intens si a inceput sa-mi puna tot felul de intrebari despre catel.

Lucy s-a dus spre ea si s-a lungit in fata ei. Discutia se opreste, eu stiam ca Lucky s-a dus langa doamna respectiva. Intre noi s-a asternut tacerea.

La un moment dat il aud pe Lucky plangand, schelalaind de durere.

M-am ridicat, l-am luat in brate, intrebandu-l ce se intampla,  imbratisandu-l in acelasi timp,neintelegand starea lui de agitatie.

Femeia incepe o discutie serioasa cu mine despre caine, spunandu-mi ca si ea isi doreste un catel.

Am inceput sa-i povestesc despre relatia speciala dintre mine si Lucky, despre bucuria pe care mi-a aduce.

Se bucura cand ma vede, este trist cand sunt trista. Vine la mine ca sa ma inveseleasca, imi cere sa-l imbratisez, face tumbe, se alinta, se uita in ochii mei, ofteaza…

Am sfatuit-o  sa si ia un caine daca doreste cu adevarat asta, sa nu ezite, pentru ca intreaga ei viata se va schimba in bine.

-Cat traieste un caine? 15 ani ?m-a intrebat

I-am spus ca depinde. Ca si la om sunt multi factori. Poate trai 3 ani, 10 sau 15 ani.

Ea ma intreaba cu vocea taiata.

Dar moare si el. Ce faci atunci cand moare?

Privirea ei s-a fixat in ochii mei. Cu lacrimi in ochi imi spune.

Stii de ce cainele tau a plans, de ce a venit la mine?

M-am uitat la ea, putin mirata.

Dintr-o data toata durerea ei s-a revarsat.

Cainele tau a venit la mine pentru ca m-a simtit. Sunt foare suparata, inima mea este sfasiata de durere. Fetita mea de 7 ani a murit de putin timp de cancer. Toata lumea ma sfatuieste sa-mi cumpar un caine, dar prietenul meu nu este de acord.

Am ajuns in statia unde trebuia sa coboram.

I-am spus doamnei sa-si cumpere catelul si sa faca ce trebuie pentru ca sufletul ei sa-si gaseasca linistea.

Cine spune ca animalele nu au suflet?

Cainele meu a simtit durerea acelui suflet sfasiat de moartea  fetitei ei de doar 7 ani.

Nimic nu este intamplator in viata. Fiecare zi este o noua lectie. Trebuie doar sa ne deschidem mintea sa le auzim si sa le intelegem

Cati oameni simt cu adevarat ce este in sufletul unui om? 

 

Iubirea pe care ti-o ofera un caine este neconditionata. Probabil  ca asa se intampla si cu alte animale, nu stiu.

Dar stiu sigur ca un caine are multa iubire de oferit si nu cere nimic in schimb. Iti este alaturi la bine si la rau, nu te minte, nu acuza, nu cere imposibilul de la tine.

 

Te iubesc Lucky! )

 

Maddie Ancuta

mai multe articole in Arta de a fi TU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Povesti Copii

Povestea Papadiei

Published by:

povestea papadieiInainte, oamenii erau mai buni decît astăzi. Pe atunci, chiar Dumnezeu venea pe pămîntul nostru, avînd ca nelipsit tovarăş de călătorie pe Sfîntul Petru. In chipul unor moşnegi bătrîni, cu haine sărăcăcioase, de-ai fi crezut că-s nişte cerşetori, umblau prin lume neştiuţi de nimeni, răsplătind fiecăruia după faptele sale…
Pe acea vreme trăia un biet moşneag. Era singur. Toţi ai lui muriseră. Lucra pe la cunoscuţi şi-i da fiecare ba o haină, o încălţare, ba de-ale gurii ori un ban de cheltuială, căci îl ştiau că e om harnic, econom şi cinstit. Mai ales toamna, cînd se făceau praznice în sat, moşul căpăta cîte şi mai cîte bunătăţi.
Dar o dată cu anii, moşul se simţea tot mai slab, tot mai bătrîn. Şi-l chinuia mereu un gînd : ,,eu am mîncat la multe praznice străine, în viaţa mea. Dar mie, care nu am pe nimeni, cine-mi va face pomeni, cînd voi muri ?“
Şi cu bruma de bani ce-i avea strînşi, înjghebă şi el cum putu un praznic de sufletul lui…
Toate fiind gata, bătrînul pofti lumea la praznic. Aşteptă mult, dar nici un om-nu-i păşi pragul.
Toţi din sat îşi ziceau : „bietul moşneag, nici el nu are ce mînca. Unde să mai mergem şi noi ? în loc să-l ajutăm, sa-i luăm şi ce are ?“ Şi nimeni nu veni la praznicul mosului...
Foarte mîhnit, neînţelegînd aşa ceva, moşneagul îşi luă tot ce pregătise ; oale cu sarmale, pilaful, colacii, luminările şi întinse masa pe la răscrucile drumurilor, pe maidanuri şi pe oriunde ştia că trece lume ; doar s-a nimeri vreun nevoiaş să guste şi din praznicul lui…
— Unde vom găsi ceva de-ale mîncării, Doamne ? grai Sfîntul Petru lui Dumnezeu. Sînt lihnit !
— Vom afla Petre — răspunse Domnul — iată satul nu-i departe.
Cum coborîră un deal, Sfîntul Petru văzu că în adevăr s-apropiau de poarta ţarinei unui sat. Ascunşi acolo, mare minune ! De o parte şi de alta a drumului, cîteva străchini cu sarmale şi pilaf, din care se ridicau aburi călduţi. Iar (deasupra colaci rotunzi, rumeniţi frumos şi cu luminări  aprinse înfipte la mijloc. Moşul nu uitase să aducă şi aci bucate.

Fără a mai întreba ceva,  Sfantul Petru se apucă de înfulicat gospodăreşte. Dumnezeu făcu la fel, după ce mai întîi binecuvîntă mîncarea.
— Totdeauna ai avut grijă, Doamne. Slăvit fie numele tău !
Se închină Sfîntul Petru, după ce-şi potoli foamea, punînd colacul şi luminarea în buzunar.
— Ba mai bine mulţumeşte creştinului cu inimă bună, care deşi sărac lipit, a adus aici tot ceea ce noi ospătăm.
Şi luminat de vorbele lui Dumnezeu, Sfîntul Petru înţelese toată povestea praznicului…
— Nu se cuvine, Doamne să rămaie nerăsplătită o faptă aşa de frumoasă — adăugă Sfîntul Petru.
— La’să, Petre, nu purta grijă — îl dojeni Atotputernicul cu bunătate.
Cînd Sfîntul Petru şi cu Dumnezeu se sculară şi  porniră  mai departe, în locul străchinilor cu bucate, se iviră, ca prin farmec, nişte cununi de frunze mari, verzi, întipse pe pămînt şi avînd la mijloc, în vîrful unor lujere plăpînde, flori galbene-aurii ca nişte făcliuţe.
Şi de atunci, în fiecare primăvară, păpădia ne stă în cale pretutindeni : pe la răscruci de drumuri, pe marginea şoselelor, pe maidanuri, pe luminişuri de pădure, unde moşul cel bun la  suflet adusese, cu mare trudă, bucate şi luminări aprinse…

Ar. Farcaş Izvoraşul, 1936, 369.
(Căbeşti-Bacău)
Vezi Tip. Leg. 10777. Este atestai în Muntenia şi Moldova în 2 variante :
Povestea păpădiei. Sol., 1936, nr.. 22, 8. (Căbeşti-Bacău).

 

tehnoredactare Maddie Ancuta

Mesaje de dragoste Povesti Copii

Demisia oficiala

Published by:

demisia oficialaIn cadrul emisiunii “O lume minunata-lumea copiilor si a parintilor” am citit o poveste , o declaratie a unui adult. Subscriu la ce a zis. Va las sa o cititi!

 

Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului “Speranta”, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: “Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Trimisa de Costica Paduraru