Category Archives: Politichie

Politica romaneasca si internationala. Evenimente, stiri, puncte de vedere. Gandeste liber!

Politichie

Democratie versus huliganism

Published by:

După două decenii,

MANIFESTATIEÎn ultimele zile, am fost cu toţii martori unei dispute mai rar intâlnite în ultimii ani în peisajul politic românesc. Este vorba desigur de disputa dintre preşedintele Traian Băsescu şi medicul, fost subsecretar de stat în ministerul Sănatăţii, preşedintele forţându-l practic pe domnul Raed Arafat sa-şi dea demisia.

Toată această dispută a plecat de la proiectul noii legi a sănătăţii, domnul Raed Arafat nefiind de acord se pare cu unele aspecte referitoare la funcţionarea serviciului de urgenţă conform proiectului noii legi. Proiectul noii legi autoriza printre altele reformarea sistemului medical, inclusiv privatizarea unor servicii inclusiv serviciul de urgenţe.
Nu vom sta să analizăm motivaţiile fiecareia dintre parţi în această chestiune, deşi este evident faptul că domnul Arafat, specialist în urgenţe fiind, are expertiza necesară, ci doresc să atrag atenăţia asupra evenimentelor de după demisia domniei sale.
Ne referim la valul de simpatie, culminat cu ieşirea unor oameni simpli în stradă, în mai multe oraşe ca Bucureşti, Târgu-Mureş, Timişoara şi altele. Este cert faptul că oamenii simpli, nemulţumiţi de cele întâmplate, au dorit să-şi exprime susţinerea faţă de domnul Arafat, iar acestă susţinere s-a transformat imediat în protest împotriva preşedintelui Basescu. In Bucureşti de exemplu, manifestanţii au mers la palatul Cotroceni scandând lozinci anti preşedinte.
Protestatarii cer cu mai multă insistenţă alegeri anticipate. Spre seară în Bucureşti manifestanţii au avut mici altercaţii cu jandarmii care asigură ordinea publica, cei care manifestau încercând sa ocupe piata Universităţii.
Aceste evenimente ne aduc aminte de începutul revolutiei din 1989 in Timişoara, atunci când câţiva credincioşi s-au adunat pentru a-l susţine pe pastorul Lazlo Tokes, iar acel miting a fost scânteia care a dus la înlaturarea regimului comunist din România.
Privind în prezent şi în urmă, ne întrebăm pe bună dreptate dacă poporul român mai are puterea de a lua atitudine, mai are puterea de a ieşi în stradă pentru a-şi face cunoscute nemulţumirile, mai are puterea să susţină o cauză având în vedere că pe parcurs mulţi din cei nemulţumiţi au preferat să tacă şi să emigreze. Mai poate poporul român să acţioneze ca un tot unitar, luptând pentru un ideal?miting Bucuresti
Cu siguranţă poporul român, are şi va avea intotdeauna determinarea de a schimba în bine propriul destin, după principiile care guvernează orice democraţie.

David Caia

Diverse

Romania trezeste-te! Talk show

Published by:

In fiecare luni incepand cu ora 19.00 ora Londrei, 21.00 ora Romaniei. Talk show- economic, social, politic, stiri diaspora, legislatie, emigrare, drepturile romanilor in lume. Campania electorala se apropie cu pasi repezi.  Domnii politicieni vor avea acum posibilitatea sa vorbeasca in direct cu diaspora,  sa ne puna intrebari, sa ne asculte dorintele, framantarile si evident sa ni se raspunda numeroaselor intrebari pe care le avem pentru domniile lor.

Vrem actiune. Discutii concrete si la obiect. Rezultatele, solutiile ne intereseaza.

Asteptam sugestiile, intrebarile dumneavoastra.

Va asteptam in direct prin intermediul

skype maddie-onair

yahoo messenger : radiocatch22

adresa email [email protected]

Realizatorii:

Aurelian Mihai– jurnalist Spania

David Caia colaborator Londra

Maddie Ancuta realizator emisiune radio Londra

 

In seara asta ora 19.00 ora Londrei, ora 21.00  ora Romanieitalk show

 

1.Invitatia romanilor care studiaza sau au absolvit o universitate in strainatate pentru a lucra la Presedintia Romaniei, invitatie lansata de presedintele Traian Basescu
2. Situatia romanilor din Spania
3. Islanda – tara care si-a deschis larg portile imigratiei in anul 2012

 

Diverse

Save me

Published by:

Mike a lansat videoclipul piesei “Save Me“, cel mai recent single al sau compus de catre unul din cei mai prolifici producatori din Romania, Mihai Ristea.

Piesa se bucura de succes in tari precum Franta, Olanda si Grecia, unde a fost difuzata la cateva radiouri importante si, odata cu acest videoclip, Mike spera sa cucereasca si piata muzicala din Romania cu o imagine fresh si cool.

“Save me” este o nouă piesă dance, în care se simt influențele lui Mihai Ristea. Are un ritm dinamic  care cred că va prinde destul de bine în cluburi și poate, de ce nu, și la radio.

“Dancing” cel de-al doilea single pe care cântărețul l-a lansat. Primul s-a numit“Freak it” și a răsunat din difuzoarele celor cărora le-a plăcut piesa, însă nu și din cele ale radiourilor. Spun asta pentru că nu a beneficiat de o foarte bună promovare, piesa având un sound electro-pop, mai puțin„digerabil”.

Single-ul Dancing este compus și produs de Mihai Ristea (ex-Montuga) autorul hit-urilor “My Love on You”- Anda Adam și “Something New”-Andra.

 

Va asteptam in seara asta la 0ra 19.00 ora Londrei 21.00 ora Romaniei in  direct cu Mike.save me