Category Archives: Romani in lume

Povesti Copii

Fata babei si fata mosneagului de Ion Creanga

Published by:

radiocatch22

 

Era odata un mosneag s-o baba; si mosneagul avea o fata, si baba iar o fata. Fata babei era sluta, lenesa, tifnoasa si rea la inima; dar, pentru ca era fata mamei, se alinta cum s-alinta cioara-n lat, lasind tot greul pe fata mosneagului. Fata mosneagului insa era frumoasa, harnica, ascultatoare si buna la inima. Dumnezeu o impodobise cu toate darurile cele bune si frumoase. Dar aceasta fata buna era horopsita si de sora cea de scoarta, si de mama cea vitriga; noroc de la Dumnezeu ca era o fata robace si rabdatoare; caci altfel ar fi fost vai s-amar de pielea ei.
Fata mosneagului la deal, fata mosneagului la vale; ea dupa gateje prin padure, ea cu tabuietul in spate la moara, ea, in sfirsit, in toate partile dupa treaba. Cit era ziulica de mare, nu-si mai stringea picioarele; dintr-o parte venea si-n alta se ducea. S-apoi baba si cu odorul de fiica-sa tot cirtitoare si nemultamitoare erau. Pentru baba, fata mosneagului era peatra de moara in casa; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cind se duceau amindoua fetele in sat la sezatoare sara, fata mosneagului nu se incurca, ci torcea cite-un ciur plin de fuse; iar fata babei indruga si ea cu mare ce cite-un fus; s-apoi, cind veneau amindoua fetele acasa noaptea tirziu, fata babei sarea iute peste pirleaz si zicea fetei mosneagului sa-i deie ciurul cu fusele, ca sa-l tie pana va sari si ea. Atunci fata babei, vicleana cum era, lua ciurul si fuga in casa la baba si la mosneag, spuind ca ea a tors acele fuse. In zadar fata mosneagului spunea in urma ca acela este lucrul minelor sale; caci indata o apucau de obraz baba si cu fiica-sa si trebuia numaidecit sa ramiie pe-a lor. Cind venea duminica si sarbatorile, fata babei era impopotonata si netezita pe cap, de parc-o linsese viteii. Nu era joc, nu era claca in sat la care sa nu se duca fata babei, iar fata mosneagului era oprita cu asprime de la toate aceste. S-apoi, cind venea mosneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbla melita: ca fata lui nu asculta, ca-i usernica, ca-i lenesa, ca-i soiu rau, ca-i laie, ca-i balaie; si ca s-o alunge de la casa; s-o trimita la slujba, unde stie, ca nu-i de chip s-o mai tie; pentru ca poate sa innaraveasca si pe fata ei.
Mosneagul, fiind un gura-casca, sau cum iti vre sa-i ziceti, se uita in coarnele ei, si ce-i spunea ea sfint era. De inima, bietul mosneag poate c-ar mai fi zis cite ceva; dar acum apucase a cinta gaina la casa lui, si cucosul nu mai avea nici o trecere; s-apoi, ia sa-l fi pus pacatul sa se intreaca cu didiochiul; caci baba si cu fiica-sa il umpleau de bogdaprosti.
Intr-una din zile, mosneagul, fiind foarte amarit de cite-i spunea baba, cheama fata si-i zise:
– Draga tatei, iaca ce-mi tot spune ma-ta de tine: ca n-o asculti, ca esti rea de gura si innaravita si ca nu este de chip sa mai stai la casa mea; de-aceea du-te si tu incotro te-a indrepta Dumnezeu, ca sa nu se mai faca atita gilceava la casa asa din pricina ta. Dar te sfatuiesc, ca un tata ce-ti sunt ca, orisiunde te-i duce, sa fii supusa, blajina si harnica; caci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost si mila parinteasca la mijloc dar prin straini, Dumnezeu stie peste ce soiu de saminta de oameni ii da; si nu ti-or putea rabda cite ti-am rabdat noi.
Atunci biata fata, vazind ca baba si cu fiica-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, saruta mina tata-sau si, cu lacrimi in ochi, porneste in toata lumea, departindu-se de casa parinteasca fara nici o nadejde de intoarcere!
Si merse ea cit merse pe-un drum, pana ce, din intimplare, ii iesi inainte o catelusa, bolnava ca vai de capul ei si slaba de-i numarai coastele; si cum o vazu pe fata, ii zise:
Fata frumoasa si harnica, fie-ti mila de mine si ma grijeste, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Atunci fetei i se facu mila si, luind catelusa, o spala si-o griji foarte bine. Apoi o lasa acolo si-si cauta de drum, multamita fiind in suflet ca a putut savirsi o fapta buna.
Nu merse ea tocmai mult, si numai iaca ce vede un par frumos si inflorit, dar plin de omizi in toate partile. Parul, cum vede pe fata, zice:
Fata frumoasa si harnica, grijeste-ma si curata-ma de omizi, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, harnica cum era, curati parul de uscaturi si de omizi cu mare ingrijire si apoi se tot duce inainte sa-si caute stapin. Si, mergind ea mai departe, numai iaca ce vede o fintina milita si parasita. Fintina atunci zise:
Fata frumoasa si harnica, ingrijeste-ma, ca ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata rineste fintina si-o grijeste foarte bine; apoi o lasa si-si cauta de drum. Si, tot mergind mai departe, numai iaca ce da de-un cuptior nelipit si mai-mai sa se risipeasca. Cuptiorul, cum vede pe fata, zice:
Fata frumoasa si harnica, lipeste-ma si grijeste-ma, ca poate ti-oiu prinde si eu bine vrodata!
Fata, care stia ca de facut treaba nu cade coada nimanui, isi sufleca minicile, calca lut si lipi cuptiorul, il humuli si-l griji, de-ti era mai mare dragul sa-l privesti! Apoi isi spala frumusel minile de lut si porni iarasi la drum.
Si mergind ea acum si zi si noapte, nu stiu ce facu, ca se rataci; cu toate aceste, nu-si pierdu nadejdea in Dumnezeu, ci merse tot inainte pana ce, intr-una din zile, des-dimineata, trecind printr-un codru intunecos, da de-o poiana foarte frumoasa, si in poiana vede o casuta umbrita de niste lozii pletoase; si cind s-apropie de acea casa, numai iaca o baba intimpina fata cu blindete si-i zice:
– Da’ ce cauti prin aceste locuri, copila, si cine esti?
– Cine sa fiu, matusa? Ia, o fata saraca, fara mama si fara tata, pot zice; si numai Cel-de-sus stie cite-am tras de cind mama care m-a facut a pus minile pe piept! Stapin caut si, necunoscind pe nime si umblind din loc in loc, m-am ratacit. Dumnezeu insa m-a povatuit de-am nimerit la casa d-tale si te rog sa-mi dai salasluire.
– Sarmana fata! zise batrina. Cu adevarat numai Dumnezeu te-a indreptat la mine si te-a scapat de primejdii. Eu sint sfinta Duminica. Slujeste la mine astazi si fii incredintata ca mine n-ai sa iesi in miinile goale de la casa mea.
– Bine, maicuta, dar nu stiu ce trebi am sa fac.
– Ia, sa-mi lai copilasii, care dorm acum, si sa-i hranesti; apoi sa-mi faci bucate; si, cind m-oiu intoarce eu de la biserica, sa le gasesc nici reci, nici fierbinti, ci cum is mai bune de mincat.
Si, cum zice, batrina porneste la biserica, iara fata suflica minicile si s-apuca de treaba. Intai si-ntai face lautoare, apoi iese afara si incepe a striga:
– Copii, copii, copii! Veniti la mama sa va leie!
Si, cind se uita fata, ce sa vada? Ograda se umpluse si padurea fojgaia de-o multime de balauri si de tot soiul de jivine mici si mari! Insa, tare in credinta si cu nadejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe cite una si le laie si le ingrijeste cit nu se poate mai bine. Apoi s-apuca de facut bucate, si cind a venit sfinta Duminica de la biserica si a vazut copiii lauti frumos si toate trebile bine facute, s-a umplut de bucurie; si dupa ce-a sezut la masa, a zis fetei sa se suie in pod si sa-si aleaga de-acolo o lada, care a vre ea, si sa si-o ieie ca simbrie; dar sa n-o deschida pan-acasa, la tata-sau. Fata se suie in pod si vede acolo o multime de lazi: unele mai vechi si mai urite, altele mai noua si mai frumoase. Ea insa, nefiind lacoma, s-alege pe cea mai veche si mai urita dintre toate. Si cind se da cu dinsa jos, sfinta Duminica cam increteste din sprincene, dar n-are incotro. Ci binecuvinteaza pe fata, care isi ie lada si se intoarna spre casa parinteasca cu bucurie, tot pe drumul de unde venise.
Cind, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dinsa era plin de placinte crescute si rumenite. Si maninca fata la placinte, si maninca, hat bine; apoi isi mai ie citeva la drum si porneste.
Cind, mai incolo, numai iaca fintina grijita de dinsa era plina pana-n gura cu apa limpede cum ii lacrima, dulce si rece cum ii gheata. Si pe colacul fintinei erau doua pahare de argint, cu care a baut la apa pana s-a racorit. Apoi a luat paharele cu sine si a pornit inainte.
Si mergind mai departe, iaca parul grijit de dinsa era incarcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, si dulci ca mierea. Parul, vazind pe fata, si-a plecat crengile-n jos; si ea a mincat la pere si s-a luat la drum cite i-a trebuit.
De-acolo mergind mai departe, iaca, se intilneste si cu catelusa, care acum era voinica si frumoasa, iara la git purta o salba de galbeni pe care a dat-o fetei, ca multamita pentru ca a cautat-o la boala. Si de aci, fata, tot mergind inainte, a ajuns la tata-sau. Mosneagul, cind a vazut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi si inima de bucurie. Fata atunci scoate salba si paharele cele de argint si le da tatine-sau; apoi deschizind lada impreuna, nenumarate herghelii de cai, cirezi de vite si turme de oi iese din ea, incit mosneagul pe loc a intinerit, vazind atitea bogatii! Iara baba a ramas oparita si nu stia ce sa faca de ciuda. Fata babei si-a luat inima-n dinti si a zis:
– Las’, mama, ca nu-i pradata lumea de bogatii; ma duc sa-ti aduc eu si mai multe.
Si cum zice, porneste cu ciuda, trasnind si plesnind. Merge si ea cit merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata mosneagului; se intilneste si ea cu catelusa cea slaba si bolnava; da si ea de parul cel ticsit de omide, de fintina cea milita si seaca si parasita, de cuptiorul cel nelipit si aproape sa se risipeasca; dar cind o roaga si catelusa, si parul, si fintina, si cuptiorul sa se ingrijeasca de dinsele, ea le raspundea cu ciuda si cu bataie de joc:
– Da’ cum nu!? ca nu mi-oiu festeli cu minutele tatucutei si a mamucutei! Multe slugi ati avut ca mine?
Atunci, cu toatele, stiind ca mai usor ar pute capata cineva lapte de la o vaca stearpa decit sa te indatoreasca o fata alintata si lenesa, au lasat-o sa-si urmeze drumul in pace si n-au mai cerut de la dinsa nici un ajutor. Si mergind ea tot inainte, au ajuns apoi si ea la sfinta Duminica; dar si aici s-a purtat tot hursuz, cu obraznicie si prosteste. In loc sa faca bucatele bune si potrivite si sa leie copiii sfintei Duminici cum i-a lauat fata mosneagului de bine, ea i-a oparit pe toti, de tipau si fugeau nebuni de usturime si durere. Apoi bucatele le-au facut afumate, arse si sleite, de nu mai era de chip sa le poata lua cineva in gura; si cind a venit sfinta Duminica de la biserica, si-a pus minile-n cap de ceea ce-a gasit acasa. Dar sfinta Duminica, blinda si ingaduitoare, n-a vrut sa-si puie mintea c-o sturlubateca si c-o lenesa de fata ca aceasta; ci i-a spus sa se suie in pod, sa-si aleaga de-acolo o lada, care i-o placea, si sa se duca in plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit si s-a ales lada cea mai noua si mai frumoasa; caci ii placea sa ieie cit de mult si ce-i mai bun si mai frumos, dar sa faca slujba buna nu-i placea. Apoi, cum se da jos din pod cu lada, nu se mai duce sa-si ieie ziua buna si binecuvintare de la sfinta Duminica, ci porneste ca de la o casa pustie si se tot duce inainte; si mergea de-i piriiau calciiele, de frica sa nu se razgindeasca sfinta Duminica sa porneasca dupa dinsa, s-o ajunga si sa ieie lada.
Si cind ajunge la cuptior, frumoase placinte erau intr-insul! Dar cind s-apropie sa ieie dintr-insele si sa-si prinda pofta, focul o arde si nu poate lua. La fintina, asisderea: paharutele de argint, nu-i vorba, erau, si fintina plina cu apa pana-n gura; dar cind a vrut fata sa puie mina pe pahar si sa ieie apa, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fintina intr-o clipa a secat, si fata de sete s-a uscat! Cind prin dreptul parului, nu-i vorba, ca parca era batut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeti c-a avut parte fata sa guste vro una? Nu, caci parul s-a facut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri! S-atunci, scobeste-te, fata babei, in dinti! Mergind mai inainte, cu catelusa inca s-a intilnit; salba de galbeni avea si acum la git; dar cind a vrut fata sa i-o ieie, catelusa a muscat-o de i-a rupt degetele si n-a lasat-o sa puie mina pe dinsa. Isi musca fata acum degetele mamucutei si ale tatucutei de ciuda si de rusine, dar n-avea ce face. In sfirsit, cu mare ce a ajuns ea si acasa, la ma-sa, dar si aici nu le-au ticnit bogatia. Caci, deschizind lada, o multime de balauri au iesit dintr-insa si pe loc au mincat pe baba, cu fata cu tot, de parca n-au mai fost pe lumea asta, si apoi s-au facut balaurii nevazuti cu lada cu tot.
Iar mosneagul a ramas linistit din partea babei si avea nenumarate bogatii; el a maritat-o pe fiica-sa dupa un om bun si harnic. Cucosii cintau acum pe stilpii portilor, in prag si in toate partile; iar gainile nu mai cintau cucoseste la casa mosneagului, sa mai faca a rau; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atit, ca mosneagul a ramas plesuv si spetit de mult ce-l netezise baba pe cap si de cercat in spatele lui cociorva, daca-i copt.

 

Povesti Copii

Capra cu trei iezi de Ion Creanga

Published by:

Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul”. Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:

– Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa:
Trei iezi cucuieti,
Usa mamei descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Auzit-ati ce-am sus eu?
– Da, mamuca, zisera iezii.
– Pot sa am nadejde in voi?
– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem o data baieti, si ce-am vorbit o data, vorbit ramane.
– Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!

– Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci demancare.
Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: “Paretii au urechi si ferestile ochi”. Un dusman de lup – s-apoi stiti care? – chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.
“Bun! zise el in gandul sau. Ia, acu mi-e timpul… De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli!” Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drop de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

– Hai! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!
– Ia! baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.
– Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si ragusit, ci-i mai subtire si mai frumos!
Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, intorcandu-se, incepu iar:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!…
– Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua? Nu-i mamuca, nu-i mamuca! D-apoi cine-i daca nu-i ea?! Ca doar si eu am urechi! Ma duc sa-i deschid.

– Badica! badica! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:
Deschideti usa,
Ca vine matusa!
s-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana?
– Apoi, da! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, de-atuncie rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap… Daca te-i potrivi tu acestora, ii tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.
Atunci mezinul se vara iute in horn si, sprijinit cu picioarele de prichiciu si cu nasul de funigine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana! Asemene cel mijlociu, tustiu! iute sub un chersin; se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamantul si-i tremura carnea pe dansul de fica; Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa!… Insa cel mare se da dupa usa si – sa traga, sa nu traga? – in sfarsit, trage zavorul… Cand, iaca!… ce sa vada? S-apoi mai are cand vede?… caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar, zicand:
– Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu?! Parc-au intrat in pamant… Unde sa fie, unde sa fie?
Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna! iezii nu-s nicairi!
– Ma!… ca mare minune-i si asta!… dar nici acasa, n-am de coasa…ia sa mai odihnesc oleaca aste batranete!
Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. Si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a crapat, ori cumaptrul a stranutat… Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca? – il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul!
– Sa-ti fie de bine, nanasule!
– A!… ghidi! ghidi! ghidus ce esti! Aici mi-ai fost? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el!

Apoi ridica chersinul binisor, insfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe acela de-i merg petecele!… Vorba ceea: “Ca toata pasarea pe limba ei piere”.
Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum in horn, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintiii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, ideul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi incepe a se scarmana de cap si-a plange cu amar dupa fratiorii sai.
– Dragutii mei fratiori! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat! Si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe capul ei!
Si boceste el si boceste pana il apuca lesin! Dar ce era sa le faca? Vina nu era a lui, si ce-au cautat pe nas le-a dat.
Cand jalea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind. Si cum venea, cat de colo vede cele doua capete, cu dintii ranjiti, in feresti.
– Dragii mamucutei, dragi! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad!
Baietii mamei, baieti,
Fumusei si cucuieti!
Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde in tot trupul, si ochii i se painjinesc. Si ce era nu era a bine!…
Ea insa tot merge pan’ la usa, cum poate, crezand ca parerea o insala… si cum ajunge, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,

Smoc de flori
Pe subsuori.

Atunci iedul mezin – care acum era si cel dintai si cel de pe urma – sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:
– Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru!
Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita!… Dar mai pe urma, imbarbatandu-se, si-a mai venit putin in fire s-a intrebat:
– Da’ ce-a fost aici, copile?
– Ce sa fie, mamuca? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batand la usa si spunand:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti…
– Si?…
– Si frate-meu cel mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.
– S-atunci?…
– Atunci, eu m-am varat iute in horn, si frate-meu cel mijociu sub chersin, iara cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul!…
– S-atunci?…
– Atunci, grozavie mare! Nanasul nostru si prietenul d-tale, cumatrul lup, se si arata in prag!
– Cine? Cumatrul meu? El? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii nicioadata?
– Apoi da, mama! Cum vezi, i-a umplut de sparieti!
– Ei las’, ca l-oiu invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea? si pe voi sa va puie la pastrama? Nici o fapta fara plata… Tricalosul si mangositul! Inca se ranjea la mine cateodata si-mi facea cu maseaua… apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne!

– Of, mamuca, of! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu! Ca stii ca este o vorba: “Nici pe dracul sa-l vezi, da’ nici cruce sa-ti faci!”
– Ba nu, dragul mamei! “Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti ieu sufletul”. S-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu: ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase pe-aici, apoi las’!… Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.
Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea pe ganduri si sta in cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca?
“Aha! ia, acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci! Ca i-oiu face eu cumatrului una de si-a musca labele!”
Aproape de casa ei era o groapa adanca, acolo-i nadejdea caprei.
– La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip!… Ia, de-acu sa-ncepe fapta: Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru!
Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca manicele, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaoioase, sa sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de-o prapastie grozava si intunecoasa, si pe-o tiharaie da cu crucea peste lup.
– Buna vremea, cumatro! Da’ ce vant te-a abatut pe-aici?
– Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti-i voia? Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa in lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o buna!
– Ca ce fel, cumatrita draga?
– Ia, a gasit iezii singurei, i-a ucis si i-a crampotit, de li-am plans de mila! Numai vaduva sa nu mai fie cineva!
– Da’ nu mai spune, cumatra!
– Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mangai…

– Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.
– Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.
Apoi capra porneste inainte plangand, si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.
– Doamne, cumatre, Doamne! zise capra suspinand. De ce ti-e mai drag in lume tocmai de-aceea n-ai parte…
– Apoi da, cumatra, cand ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti face si d-ta atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.
– Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus!
– Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisori de cei mai tineri.
– Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi? D-apoi asa?…
– Doamne, cumatra, Doamne! Oiu face si eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasa? Ca mi-aduc aminte ca acu ca l-am intalnit odata prin zmeuris; si mi-a spus ca dac-ai vrea d-ta sa-i dai un baiet, sa-l invete cojocaria.
Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra!
– Ia poftim, cumatre, zise ea lund scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din aceea ce ne-a dat Dumnezeu!
Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte.
Atunci lupul nostru incepe a manca halpov; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeu sarmalele inregi pe gat.
– Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!
Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita; nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumaatru.
– Ei, ei! Acum scoate, lupe, ca-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac!

 

Capra cu trei iezi-teatru radiofonic

Povesti Copii

O lume de basm-povesti pentru cei mari si mici

Published by:

baiat citind

 

REALIZATOR-BACIU ANDREEA ELENA

TEXT-MADDIE ANCUTA

 

 

Iti place sa scrii?

Micul Scriitor este o categorie in care poti citi, dar mai ales scrie.  O categorie pentru voi, Micii Scriitori

Gasesti aici Povestile , trimise poate tocmai de prieteni de-ai tai, cu intamplari reale si peripetii, triste sau hazlii, chiar din experientele lor.

In Povesti cu de toate de la pici adunate, regasesti cele mai inspirate scrieri din imaginatie, pe orice tema. Vrei sa comunici ceva lumii si nu stii cum? Inventeaza o poveste cu personaje ireale si strecoara mesajul tau.

Undeva, candva acesta isi va gasi cu siguranta ecoul. Acum iti poti asterne gandurile pe care le poti impartasi cu ceilalti copii.

Lasa-ti si tu imaginatia sa zburde, cine stie, poate Micul Scriitor, intr-o zi, devine Mare.

Si tu poti fi Micul Scriitor, nu-i asa?!

Cand esti gata, trimite pentru Micul scriitor la [email protected]  o poveste scrisa chiar de tine 🙂

Aici ne vom intalni cu lumea minunata a povestilor. Povesti care ne-au incalzit si luminat copilaria.

Povestile pentru copii, de la povestile nemuritoare, basmele populare pana la povestile in limba engleza, te vor ajuta sa-i cultivi copilului tau pasiunea pentru citit inca din primii ani de viata. Prima poveste spusa de mama si prima poveste pe care o citeste singur vor fi pentru copilul tau amintiri de neuitat.

 

Fetita cu chibrituri by Christian Andersen

Capra cu trei iezi de Ion Creanga

Fata babei si fata mosenagului de Ion Creanga

Imparatul Cioc de Sturz de Fratii Grimm

Gasca cu pene de Aur de Fratii Grimm

Ciubotelele ogarului de Calin Gruia

Racla de Clestar de Fratii Grimm