Category Archives: Legende romanesti

O legendă (din latină legenda înseamnă „lucruri de citit”) ea este o povestire fantastică cu elemente istorice reale transmisă prin forma orală. Legendele combină fapte reale cu întâmplări imaginare, atât cele posibile cât și cele complet ireale. Ele au servit de obicei pentru a explica geneza sau producerea unor fenomene sau evenimente.Legenda este o naratiune populara in proza sau in versuri in care realitatea si fictiunea se impletesc.In legenda se explica originea unor fiinte plante sau animale desfasurarea unor momente istorice sau faptele unor eroi.

Legende romanesti

Legenda ciocarliei

Published by:

legende romanesti

legende romanestiDin vremuri de demult n-a fost fată mai frumoasă ca Lia, fată de împărat. Faţa ei albă, ochii albaştri şi părul bălai, frumuseţea trupului ei acoperit de haine scumpe, fermecau inimile tuturor celor care o priveau. Despre frumuseţea Liei s-a dus vestea în lumea întreagă. De peste nouă mări şi ţări au venit să o peţească feciori de împăraţi, mândri şi viteji. Au venit împăratul Roşu şi Alb împărat şi Peneş împăratul şi alţii, mulţi ca frunza şi ca iarba. Lia, însă, nu îl voia pe niciunul dintre ei. Lia privea mereu cu drag la Soare şi mereu avea ochii plini de lacrimi. Nimeni nu ştia de ce , din cauza luminii Soarelui sau din cauza vreunui dor ascuns. Nu-i cunoştea nimeni taina, nici cerul, nici pământul, doar umbra ei ştia. Când frumoasa fată de împărat îi spunea Soarelui că e singura ei dorinţă, că vrea să îl întâlnească şi să-i fie mireasă, umbra ei suspina şi îi spunea că îşi caută singură pierzania. Lia răspundea că nu îi pasă, că va umbla zi şi noapte până îşi va găsi iubitul. Umbra zicea că nu e bine, dar că o va însoţi oriunde se va duce. Într-o dimineaţă Lia sui pe Graur, calul ei care fugea ca vântul şi ca gândul şi porni la drum. Merseră pe sub soare, merseră pe sub stele, străbătură codri şi poiene, trecură peste râuri, până când ajunseră la malul mării. Lia privi cu dor spre insula pe care se afla palatul Soarelui şi se plânse umbrei că Graur nu poate să meargă şi pe pământ şi pe apă. Calul spuse că el nu poate să meargă pe apă, dar poate fratele lui, cel născut în valurile mării. Necheză cu putere şi din valuri ieşi un cal cu solzi argintii pe spate şi copite făcute pentru a înota. Lia sări pe calul mării şi porni pe ape, lăsând pe mal umbra şi pe Graur. Ajunse Lia pe insulă şi porni către palatul minunat. Se îmbrăcase ea la plecare în haine de fecior, dar mersul ei o arăta că e fată. La palat îi ieşi în cale mama Soarelui. Era oarbă, de la atâta privit al strălucirii Soarelui. Soarta ei era să mai vadă numai atunci când fiul ei ar fi întâlnit iubirea. Întrebă drumeţul dacă e fecior sau fată şi-i spuse că, dacă e fată, precum se aude pasul, să plece iute de acolo. Când Lia nu ştia ce să facă, iată că apăru Soarele. O zări pe Lia, îi ură bun venit. Fata răspunse cu vorbă duioasă şi îşi zâmbiră dulce unul altuia. Mama Soarelui simţi şi hotărî să afle de e fecior sau fată. Avea să presare flori albe în patul drumeţului, la noapte. Dacă dimineaţă vor fi veştede, înseamnă că e bărbat, dacă vor fi mai înflorite, e fată. Cei doi iubiţi petrecură în alinturi toată noaptea. Dimineaţa, mama Soarelui văzu florile înflorite, căci vederea îi revenise ca prin farmec, şi înţelese că oaspetele e fată. Privi pe cer şi îşi văzu fiul cu iubita la pieptul lui. Uitase de toate, chiar şi să ţină seama razelor de foc, iar lumea întreagă era cuprinsă de flăcări arzătoare. Mama o blestemă pe Lia şi căzu moartă la pământ. Blestemul urcă până la cer şi Lia se prăvăli şi ea din ceruri, prefăcându-se în mica ciocârlie, pasărea care se înalţă mereu către Soare, cântându-i primăvara cântece de dor. Aşa spune legenda ciocârliei.

Legende romanesti

Legenda lacramioarei

Published by:

legende romanesti
Legenda spune ca traiau odinioara, in mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un baiat si o fata. La nastere, cei doi copii primisera de la zana lor cea buna cele mai minunate daruri: frumusete, intelepciune, cumintenie. Cei doi copii crescusera impreuna si isi petreceau majoritatea timpului impreuna, jucandu-se in gradinile castelului, gradini pline de flori. Din pacate, atunci cand copiii au implinit 10 ani o boala nemiloasa a cuprins tinutul in care locuiau si intregul lor regat a fost cuprins de jale. Printre cei atinsi de boala aceasta nemiloasa s-a numarat si fata regelui, care devine din ce in ce mai slaba si pana la urma moare. Baiatul regelui care tinea foarte mult la sora lui de care era nedespartit a inceput atunci sa planga si nu s-a mai putut opri. Atunci lacrimile sale s-au transformat in niste flori albe, micute, care s-au asternut peste toate vaile si gradinile unde se jucau pana atunci cei doi printi. Printul a fugit de la castel si s-a ascuns in lume, pentru a nu fi vazut de ceilalti ca isi plange sora. Florile nascute din lacrimile sale au capatat numele de lacramioare.

Legenda culeasa de Baciu Andreea Elena
Legende romanesti

Lacul Rosu

Published by:

legende romanesti

Lacu Rosu este un lac de baraj natural, situat la poalele Muntilor Hasmasu Mare, in apropiere de orasul Gheorgheni, din judetul Harghita. Este cel mai mare lac natural montan din Romania numele provenind de la Paraul Rosu, care traverseaza straturi de culoare rosie, cu oxizi si hidroxizi din fier.
Lacul pare intunecat si amenintator, cioturile ce ies din apa lasând impresia ca o civilizatie lacustra si-a gasit sfârsitul cu numai câtiva ani inainte sa treci pe acolo. Cârduri de rate trec nestingherite pe lânga tine daca te aventurezi cu barca pe apa. Motiv suficient sa dai la rame cam 10 minute, la concurs cu macanitoarele, cât sa te departezi de mal si sa observi civilizatia de la distanta.

Lacul Rosu s-a format relativ recent, intr-o zi din luna iulie 1837. Atunci, dupa o serie de furtuni si ploi torentiale, din Muntele Ucigas s-a desprins o bucata si a blocat pârâul Licas, pârâul Oii si paraul Rosu.

Martori actuali ai calamitatii naturale de atunci sunt cioatele de molid ramase in apa. Reflectarea purpurie in lac a Suhardului Mic, prezenta aluviunilor rosiatice aduse indeosebi de pârâul Rosu si calcarele roscate din jurul sau i-au facut pe ciobani sa-i dea numele de Lacul Rosu.
Abia in 1857, trei turisti din Gheorgheni au poposit pe malurile sale, uimiti si fermecati de frumusetea salbatica a privelistei montane si a lacului. Au povestit tuturor ca au descoperit un colt din paradis. De atunci, atrasi de frumusetea naturala a lacului, de bogatia faunei, florei, numerosi turisti au strabatut potecile acestei regiuni.

Prima legenda spune ca traia in Lazarea o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera. S-a dus la targ, la Gheorgheni si acolo a intalnit un flacau voinic care se lua la tranta si cu ursul. Cum s-au vazut, s-au si indragostit. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa. Dar cununia nu s-a putut face, deoarece flacaul a fost luat in armata. Fata il tot astepta, pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor, statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Era intr-o duminica, dupa-amiaza, cand trecand pe acolo, a fost vazuta de un talhar, care repezindu-se la ea a ridic-o in sa, zburand ca vantul spre Suhardul Mic, intre stancile cu o mie de fete , unde locuia. I-a promis fetei si aur si argint numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic. Talharul isi pierdu rabdarea si voia sa o ia in casatorie cu sila. Estera a strigat catre munti, implorandu-le ajutor. Stancile cuprinse de strigatele indurate au raspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torentiala maturand tot ce intalnea in cale. Acolo au ramas, sub faramaturile stancilor fata si talharul. Apoi s-au adunat acolo apele muntilor, formand Lacu Rosu (Ucigasul).

Lacul, a primit numele de Lacul Ucigas si dupa o alta legenda, care sustine ca stincile pornite la vale au acoperit un cioban omorindu-i atat oile lui, cat si cainele si magarul.

Apa adunata a avut culoarea rosie de asa de multa sange, incat numele lacului a devenit atat Lacul Rosu, cit si Lacul Ucigas.

 

radio catch22fotografie Marius Bulgaru