legende romanesti

Category Archives: Legende romanesti

O legendă (din latină legenda înseamnă „lucruri de citit”) ea este o povestire fantastică cu elemente istorice reale transmisă prin forma orală. Legendele combină fapte reale cu întâmplări imaginare, atât cele posibile cât și cele complet ireale. Ele au servit de obicei pentru a explica geneza sau producerea unor fenomene sau evenimente.Legenda este o naratiune populara in proza sau in versuri in care realitatea si fictiunea se impletesc.In legenda se explica originea unor fiinte plante sau animale desfasurarea unor momente istorice sau faptele unor eroi.

Legende romanesti

La multi ani de 1 Martie!!! :)

Published by:

1 martie
Dragi doamne si domnisoare “La multi ani!” de 1 martie:)
Sa fiti iubite,fericite alaturi de cei dragi!
La multi ani!
Una din legendele simbolului primaverii ne spune ca odata soarele a coborat pe pamant, luand chipul unui tanar, pentru a participa la o hora dintr-un sat. Zmeul cel rau, vazand ca a luat chipul unui tanar, l-a rapit si l-a inchis intr-o temnita, provocand suferinta intregii naturi. Se spune ca raurile au incetat sa mai curga, pasarile nu mai cantau… pana nici copii nu mai radeau.
Nimeni nu stia ce sa faca pana cand, un tanar voinic s-a hotarat sa il infrunte pe zmeu si sa elibereze soarele. Acesta a pornit la drum, avand puterea multora dintre pamanteni. Calatoria tanarului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. Spre sfarsitul ierni, acesta a gasit castelul zmeului si s-au luptat zile intregi pana cand zmeul a fost doborat.
Slabit si grav ranit, tanarul a reusit sa ajunga pana la temnita soarelui, l-a eliberat, dupa care a murit, sangele acestuia curgand pe zapada alba. Soarele a urcat pe cer si a vestit venirea primarii, umpland de fericire inimile pamantenilor.
De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi, unul alb si unul rosu, oferindu-i fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul semnifica dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sangelui tanaralui voinic. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.
O alta legenda a martisorului ne spune ca intr-una din zile, umbland cu oile pe munti, baba Dochia a gasit o para pe care a legat-o cu un fir d
e ata. Toate acestea s-au intamplat intr-o zi de 1 Martie, de atunci extinzandu-se obiceiul.
Luna martie este luna in care nu trebuie sa iti dispara zambetul de pe fata, in care sa radiezi frumusete si sa imparti acest sentiment de bine cu toata lumea din viata ta!
Oamenii ofera cu multa placere de 1 Martie martisoare celor pe care lei iubesc, ca simbol al admiratiei lor, ca respect si stima speciala pentru doamne si domnisoare. Nu uitati sa daruiti MARTISOARE! Un martisor pentru toti vizitatorii site-ului alaturi de urarea ,,O primavara frumoasa, bogata in realizari!”
Andreea Baciu
mai multe legende romanesti aici
Legende romanesti

Zapada si ghiocelul-legende romanesti

Published by:

legende romanesti
zapadaCand Dumnezeu a făcut toate cîte sunt pe pămînt, iarbă, buruieni şi flori, le-a împodobit cu tot felul de cu­lori frumoase. Cand a făcut şi zăpada, i-a zis :
—    Să-ţi cauţi tu singură culoarea care-ţi place, fiindcă tu umbli peste tot.
Atunci zăpada se duse la iarbă şi-i spuse :
—    Dă-mi şi mie din culoarea ta verde şi aşa de frumoasă !
Iarba nu vru însă. Rugă,apoi pe trandafir să-i dea culoarea lui roşie, strălucitoare. Dar nici trandafirul nu voi. Ceru culoarea albăstruie de la viorea, culoarea gal­benă de la floarea soarelui. Nici una nu ascultă rugămin­tea zăpezii.
Tristă şi amărîtă, zăpada ajunse în dreptul ghiocelului. Către el îşi plînse ea durerea, grăind :
– — Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate ma alungă şi-şi bat joc de mine.
Ghiocelul, milos, se înduioşă, de soarta zăpezii şi-i zise :
 — Dacă-ţi place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine.
Zăpada primi cu mulţumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veşmîntul alb ca al ghiocelului. Drept recunoştinţă, îl lasă să scoată căpşorul afară, de cum începe să se arate primăvara.
Mirea, Legende, 92
Vezi Tip. Leg. 10657. Este atestat în Muntenia în 6 variante Zăpada şi ghiocelul. (A. Culea), Durri. cop.,; 1937, nr. 3, 7 Zăpada, şi ghiocelul. Dum. cop., 1939, m?l—2, 4.
De ce răsar întîi ghioceii. Alm. şc., 1927,- 2’6.
De ce răsar ghioceii. Ioneseu, F., Legende, 91.
De ce răsar întîi ghioceii. Luminiţa, 1937—1938, nr. 4, 3.
tehnoredactare Maddie Ancuta
Legende romanesti

De ce nu pot arborii umbla?

Published by:

legende romanesti

legende romanestiInainte de multe mii de ani, era o vreme cand si arborii puteau imbla. Atunci traia undeva un om foarte bogat, dar zgircit. Doamne ! de sa fi putut, ar fi imbucat lumea toata, de zgircit ce era.
Odata, s-a dus omul acesta in padure, unde a vazul un stejar minunat de frumos. El avea multi copaci pe linga casa sa, dar s-a gindit ca sa aiba si pe acest stejar; deci ii zise :
-Vino cu mine la coliba mea, ca eu nu am nici un gatej.
Stejarul n-a mai stat pe ginduri, ci s-a luat cu omul catra casa.
Pe drum omul s-a obosit, deci zise copaciului :
-Tu esti tare si mare, du-ma pe mine la coliba mea, ca nu mai pot de obosit.
Stejarul a sta locului pina s-a urcat omul pe o creanga, apoi s-a dus mai departe.
Mergand asa, au ajuns la o livada frumoasa, unde pastea un bou gras. Aci iar veni zgircitului o pofta si zise stejarului :
-Lemne as avea, insa ar fi foarte bine daca as avea si carne de friptura. Cum ar fi, daca tu ai ucide boul acesta si l-am lua cu noi in coliba mea ?
Stejarul nu raspunse nici un cuvint, ci se apropia de bou si asa-l lovi cu o creanga groasa-n frunte, de-l tavali la pamint. Apoi il lua pe crengile sale si se duse mai departe.
Dar nu mult s-a dus si pe- drum au ajuns o trasura in care era o bute cu vin ; carausul dormea. Aci iar ii venira zgircitului pofte noua si zise :
— Hm ! Lemne as avea, carne as avea, dar n-am vin. Cum ar fie oare daca ai ridica tu butea aceea pe crengi tale, ca sa o ducem la coliba mea ?
Stejarul nu zise nimic, ci apropiidu-se de car, ridica butea pe crengile sale si merse mai departe.
Dupa un rastimp au ajuns linga o bisericuta. Acolo zise omul catra stejar :
— Lemne as avea, carne-as avea, vin inca as avea, dar n-am cratita unde sa-mi frig carnea. Cum ar fi oare daca ai lua tu clopotul cela din turn ? Din el mi-as putea fauri citeva cratite !
Stejarul nici acum nu a zis nimic, ci apropiindu-se de turn si-a intins o creanga inlauntru, prin gaura ferestrei a scos clopotul afara. Tocmai vrea el sa o anine de o creanga, cand deodata trasni din cer si facu tot ferferite: stejarul si omul si butea. Numai clopotul a ramas intreg, pe care oamenii l-au asezat iar in turn, la locul lui.
De atunci insa, arborilor nu le mai este iertat a se misca din locul lor.

Ion Pop Reteganul Fam, 1891, 378.
Este atesta de Transilvania

 

tehnoredactare : Maddie Ancuta