Category Archives: Amintirile Evei

poveste de dragoste cu final neasteptat

Amintirile Evei

Acceptare

Published by:

Acceptare

Accepta-te asa cum esti.

Trebuie sa traim cu alegerile pe care le facem.

Amintirile Evei

ganduri_viata

Amintirile Evei

David

Published by:

David

DavidEva, am auzit vocea doctorul Mitchel. Mi-am ridicat privirea de pe fisele medicale din fata mea.

Ochii mei au prins privirea unor ochi neastamparati care ma priveau intens din spatele dr Mitchel. Nu am mai auzit nimic, probabil a continuat ceva de genul:” Eva sa ti-l prezint pe noul tau coleg David”. Nu stiu daca asta a spus, tot ce imi amintesc perfect este ca lumea s-a oprit brusc. Fara zgomote, fara sirene, fara strigate. Nu-mi amintesc ca vreodata sa fi privit cu mai multa curiozitate un barbat asa cum il priveam pe David. Stetoscopul din jurul gatului lui imi spunea ca nu esti tu. Zambetul lui m-a insotit peste tot in acea zi si urmatoarele nopti. Incercam sa-mi amintesc cand te-am vazut pe tine zambind. Totul  la tine era serios, fatal si iremediabil. Optimismul meu era antagonic pesimismului tau morbid.  Pentru mine doar timpul care se pierde este iremediabil pierdut. Nu stiu daca il voi mai regasi in alt spatiu. Nu stiu daca in alt timp va avea acelasi ritm si intensitate.

Viata este o colectie zilnica de fotografii si intamplari, subliniata de ore, minute si ani.

De asta zambesc pentru ca vreau sa-mi amintesc de mine zambind.

Timpul de acum vine cu regrete. Ar fi trebuit sa te invat sa zambesti asa cum tu m-ai invatat sa simt.

In cartea noastra paginile tale sunt fara zambete. Sunt doar privirile tale intense care se furisau in mine si intrebarile. Multe intrebari la care nu am reusit sa-ti raspund.

Ma intreb acum, cum te simti tu cand stii ca personajul principal esti tu. Prima data ti-am dat un nume luat la intamplare,  eram grabita, vroiam sa scriu despre ce simt si mai ales cum te simt. Nu avea importanta numele. Acum cand scriu, imi suna obsedant numele Adam in minte. Tu esti Adam. Pentru ca tu esti inceputul si sfarsitul meu. Ai fost furios si m-ai alungat de langa tine cand eu iti spuneam razand ca vreau sa stiu, sa plec, sa cunosc. Furia ta te-a scos din minti iar pe mine m-a dezamagit. Nu pentru ca m-as fi oprit in a te iubi, ci doar pentru ca nu reuseam sa te inteleg. Cum nu puteai intelege dorinta mea de libertatea. Tocmai libertatea care ma facea ca eu sa fiu eu si nu doar o copie nereusita a mea.

Sa-ti mai spun de David? De fiecare data cand eram unul langa altul, simteam nevoia sa imi bag mainile in parul lui ondulat, sa-i prind buzele si sa i le sarut. Nu, nu doream sa-l sarut pe David. Doream sa te simt pe tine. iar David imi amintea atat de mult de tine.

Iti amintesti cand iti povesteam ca atunci cand mintea mea te uita, sufletul meu te pierde.. se intampla o minune si ceva sau cineva mi te aduce in mine.

Asa a fost David. Il priveam cum trece de la un pacient la altul, ii urmaream fascinata zambetul, doream prezenta lui pentru ca imi amintea de tine.

David a aparut intr-un moment in care imaginea ta a disparut. Un moment in care nu mai simteam nimic. Stii ca intotdeauna mi-a fost teama de clipa asta.. clipa in care eu te voi uita. Imi vedeam viata de sus, ca si cum as fi fost impartita in doua.  Ma priveam ca si cum as fi fost spectator si actor. Actorul plange, iubeste, uraste se infurie pe scena.. iar spectatorul cauta sa inteleaga piesa. Nu face parte din ea, ci este doar martorul tacut care priveste drama actorului de pe scena.

Nu te mai iubeam, nu mai eram furioasa. Calmul se asternuse in mine. Umblam placida printre zile neuitand sa zambesc. Fatidicul nu mai era in viata mea. Tu nu mai erai in viata mea. O pagina in care am pus punctul de final.

Intrebarile tale au renascut in mine odata cu aparitia lui David.

Eu nu ti am cerut niciodata nimic. Nu ti-am cerut o relatie. Atunci te-ai speriat, crezand ca eu nu te iubesc atat de mult incat sa raman.

Stii de ce  taceam cand tu vorbeai?

Pentru ca nu-mi place cuvantul, nu-mi place cum suna. nu-mi place cum ma sufoca ca bratele unei hidre.

Eu eram..pur si simplu.

Tu erai pur si simplu. Nu aveam nevoie de lanturi sau confirmari sa fim NOI.

Eram.

Tu esti.

Eu sunt.

Noi suntem.

Esti singura persoana care ar fi putut sa inteleaga ce spun eu acum.

Nu am nevoie de hartii sau confirmari sa FIU eu sau sa te iubesc pe tine.

Sunt si voi fi cel mai bun prieten al tau desi ai toata libertatea din lume sa faci tot ce doresti.

Poti fi cel mai bun prieten, cel mai bun iubit, cel mai bun amant, cel mai bun suflet.. si toatea astea intr-un singur om sa le gasesti. Asa gandeam eu despre tine.

Nu pot schimba ce este, nu pot schimba ce simt, nu pot schimba ce sunt.

Nu eu am ales sa simt asta.  M-am nascut cu sentimentul asta..

Sentimentul asta se potriveste doar cu tine.

Il priveam tacuta pe David. Femeia din mine se intreba daca ar fi pututu sa il sarute asa cum te sarutam pe tine.

David a fost chipul care doar mi-a reamintit de tine..si atat.

Mi-am oprit o colega si fara sa ma gandesc la consecinte si i-am spus despre tine si David.

Ea mi-a spus atat: “Stii se pare ca fiecare dintre noi are o copie in lumea asta”

David a aparut in viata mea ca sa imi reaminteasca ce eu incepusem sa uit.

Incepusem sa-l uit pe Adam.

Inceputul si sfarsitul meu.

Amintirile Evei
mai multe capitole aici

copyright by Maddie Ancuta

11/01/2015

www.radiocatch22.com