Category Archives: Mesaje de dragoste

Aici este locul de rostesc declaratiile de dragoste. Va invit sa fiti alaturi de mine. Cu o cana de ceai, o ciocolata calda sau un pahar cu vin rosu.
Eu o sa va spun povestile mele dar o sa acultam si povestile voastre. O sa va ascult cu atentie, in liniste. Avem nevoie sa fim ascultati si intelesi. Trebuie sa invatam sa ascultam. Nu este atat de simplu:)
Important este sa fim impreuna si sa ne lasam gandurile sa zboare, sufletul sa zburde, inima sa doreasca, inima sa iubeasca.
Sa radem, sa plangem, sa ne imbratisam, sa speram, sa iubim. Maddie Ancuta

Amintirile Evei

Ma vei iubi si atunci cand…

Published by:

Ma vei iubi si atunci cand

Usile se inchid in spatele tau, una cate una, cu sunete infundate. Zgomotul cheilor se aude ca ecoul unei impuscaturi, lungi si repetitiv.

Privesc barbatul care tine strans in mana o fotografie, ca si cum ar imbratisa un trup. Nu-mi pot stapani lacrimile. Nu m-am obisnuit inca cu despartirile tale.

As putea sa te uit? De cate ori ma privesc in oglinda, revad stralucirile diamantine ale ochilor tai, care radeau de cate ori ma vedeau.

Imi amintesc de diminetile in care stateam intinsi unul langa altul, razand ca niste copii.

Te intrebam daca ma vei mai iubi atunci cand nu voi mai fi tanara si frumoasa, atunci cand nu voi mai avea nimic. Daca ma vei mai iubi atunci cand sufletul meu va fi cuprins de tristete si neliniste.

“-Te voi iubi mai mult decat te iubesc acum. In fiecare zi ma indragostesc de tine, mai mult si mai mult”, imi spuneai cu o seriozitate care aproape ma durea.

Stiam ca ma vei iubi. Stiu ca ma iubesti. Stiu ca ma vei iubi.

Acum, privirile tale sunt pierdute intr-un trecut, in care noi doi stateam intinsi unul langa altul si desenam pe cer visele noastre pentru eternitate.

Stiu ca inca ma iubesti.

Vad asta in fiecare privire a ta, care tresare la fiecare vedere a mea.

Nu ma recunosti. Nu stii cine sunt..nu-ti amintesti cat de frumoasa eram atunci cand ma priveai.

As putea sa nu te mai iubesc?

Privesc fotografia din mana mea.

O fotografie in care un barbat si o femeie isi deseneaza dorintele pe cer.

Azi nu te mai intreb, daca ma vei mai iubi atunci cand nu voi mai fi tanara si frumoasa.

Stiu ca ma iubesti. Nu mai stii sa-mi spui, cuvinte de dragoste, dar eu continui sa stralucesc in prezenta ta.

-Eva, Eva, imi aud numele strigat de Nicole. Avem un nou pacient. Te asteptam.

Sufletul meu este azi cuprins de tristete si neliniste. Stiu ca inca ma iubesti.

Pentru tine voi ramane intotdeauna acelasi chip frumos, care te facea sa stralucesti ca un diamant.

 

Amintirile Evei

copright by Maddie Ancuta

26/04/2015

Mesaje de dragoste

Andrew

Published by:

Andrew- Jurnalul celor 20 de vieti

Cand iubirea nu invinge.

Imbratisarea lor puternica si prelunga mi-a sfasiat inima. Priveam impietrita imaginea celor doi,  stiind deja ce urma sa se intample. Ea sa plece cu lacrimi in ochi si inima macinata de durere, el sa ramana cu privirea pierduta, in spatele usilor duble. Sub lumina puternica a neoanelor,  pareau doi actori  pe scena unui teatru, doar ca in locul podelei de lemn, un hol lung si stralucitor reflecta fiecare pas, rezona fiecare tarsait care se misca pe el.  Erau tacuti si neclintiti in prelungirea lor. Mama si fiu. Din scena muta pe care o priveam,  se auzea puternic vocile inimilor care iubeau, fara speranta.  Pe langa ei  se prelingeau agitat  ceilalti pacienti.  Arucandu-si gandurile intr-o lume pe care ei nu o inteleg sau intr-o lume care nu -i intelege.

Eu? E u sunt ca un regizor,  cuminte si extrem de atenta, atenta la miscari, ganduri, voci, lacrimi si suferinta. Atenta la ce e spus si mai ales ce ramane nespus.

Imbratisarea lor mi-a amintit de tine. Iubirea nu invinge chiar totul sau iubirea mea nu a stiut sa te vindece.

Nu ai sa stii niciodata cat de greu imi era sa stiu, sa te stiu  si sa nu pot vorbi cu tine despre tine. Ar fi trebuit sa te apar, sa te protejez, ar fi trebuit sa fac ceva, orice altceva , dar sa nu fi tacut.  Juramantul meu a fost sa protejez si sa fac tot ce imi sta in stiinta si pricepere sa salvez, sa vindec, sa redau sperante.  Lectia primita de la viata, m-a facut sa intelege tot ce orele aride de curs nu mi-au putut explica. Atunci cand iubesti, cu inima, cu trupul, cu sufletul, cu gandurile, intri intr-o lume in care iti pierzi controlul. Nu mai eram un vraci al sufletelor, eram doar ofemeie care iubea. Este usor sa judecam, dar realizam pripeala judecatii noastre doar cand suntem pusi intr-o situatie  fara scapare sau fara control.

Poate fi ceva mai dureros decat iubirea care se pierde, care se destrama in mainile si privirile tale?O iubire care bantuie ca o fantoma in cautatea linistii?

-Tacerea este interesanta, nu-i asa? Este bine sa fi tacut, vocea baritonala si confuza a lui  Andrew mi-a  oprit sirul gandurilor.

Mi-am ridicat privirea spre el. L-am privit cu atentie in ochii sai adanci si intunecati. Ochi in care se citea efectul medicamentelor.

-Doar cand taci, poti asculta cu atentie. Tacerea este o arta, care se invata cu greu, iar unii nu o invata niciodata. Cum poti intelege pe cineva daca nu-l asculti? Cum te simti azi Andrew?l-am intrebat.

-Ma simt bine, mi-a raspuns greoi, parand ca incearca sa-si aminteasca raspunsurile.

– Andrew, ce iti place cel mai mult sa faci?

– Imi place sa citesc, mi-a raspuns, nedezlipindu-si ochii din privirea mea.

-Ce iti place sa citesti? Ce fel de carti citesti?

– Biblia, mi-a raspuns scurt, miscandu-se de pe un picior pe altul.

-Ce personaj din Biblie ti-a placut cel mai mult si mai ales de ce? am continuat intrebarile, in dorinta de a-l elibera pe Andrew de multitudinea gandurilor apasatoare

– Iisus Christos, a venit raspunsul rapid.

-Interesant, foarte interesat. De ce iti place cel mai mult de el? am mers mai departe,  privindu-l cu atentie, cum isi cauta echilibrul in ganduri si vorbire.

– Imi place pentru ca este intelept si pentru ca vrut ca oamenii sa fie fericiti. A luat asupra sa nefericirea oamenilor. Iar asta doare, nefericirea doare.

–  Este dureror sa porti in tine durerea celorlalti. In ciuda binelui facut, El a fost omorat chiar de catre cei pe care EL i-a iubit si ocrotit.

Mi-a fixat privirea, incercand sa dea un raspuns.

Aji, a intrerupt discutia. O priveam cu admiratie. Inalta, frumoasa, intotdeauna purtand rochii elegante, pantofi cu toc, bijuterii. Extrem de cocheta si placuta.

-Andrew, tu esti Iisus, degetelele  ei lungi si ascutite s-au intreptat in semn de ruga in directia lui Andrew

-Nu, eu nu sunt Iisus, a raspuns hotarat Andrew.

– Tu esti Iisus in acest loc, a continuat la fel de hotarata Aji. Tu este mantuitorul nostru. Esti cel mai pur dintre noi. Tu esti aici sa ne vindeci pe noi.

-Nu, nu sunt Iisus. Privirea lui Andrew s-a oprit asupra mea, cerandu-mi ajutorul.

– Cine esti tu ? l-am intrebat

-Nu stiu. Nu stiu cine sunt. Asta vreau sa aflu. Vreau sa stiu care este menirea mea.  Vreau sa stiu cine sunt si unde ma indrept, a continuat pe  un ton care arata cat de greu este sa-si controleze vorbirea.

Ne-am asezat unul langa celalalt pe scaune.  Doar tacerea plutea intre noi.

-Ce ai vrea sa faci?  Ce iti  place cel mai mult sa faci?

– Mi-ar fi placut sa fiu athlet dar as vrea sa lucrez din cand in cand si ca preot. Nu vreau sa fiu platit ca preot. Nu pot cere bani pentru invatamintele din Biblie. Vreau sa-i fac fericiti pe oameni. Va trebui sa-mi gasesc un job care sa-mi asigure un trai decent in timp ce ii voi face fericiti pe oameni.

Agitatia din jurul nostru a inceput sa creasca, facand imposibila continuarea dialogului dintre noi.

Tocurile lui Ajie se auzeau strident pe hol, Catherine a venit la mine cu mainile intinse, maini pe care se vedeau cicatricile adanci ale incercarilor ei suicidare. Alain a venit cerandu-mi ajutorul legate de durerile de inima si povestindu-mi ca trebuie sa se lupte cu toti cei din jur pentru a-si recapata identitatea si viata furata.  In maini avea povestea vietii sale, scrisa pe coli mari albastre. O poveste in care spunea cum a fost ucis de 5 ori si cum a reinviat de 5 ori. Sophie, marul discordie si a certurilor declansate in numele tuturor femeile inselate de-a lungul timpului,cu  geanta pe umar, cu parul blond despletit, si-a inceput turele, in asteptarea barbatului care sa o iubeasca. Brusc holul lung, a devenit neincapator si plin de viata.

O lume in care valorile si timpul au alt ritm.

– Stii ce este cu adevarat important in viata?mi-a soptit Andrew. Cel mai important este ca la sfarsitul zilei  sa-ti gasesti linistea si fericirea. Nu este nimic mai dureros decat nefericirea.

S-a ridicat de pe scaun. Trupul inalt si atletic scotea in evidenta   frumusetea barbatului de doar 27 de ani, dupa care zeci de fete si femei ar fi intors capul in oras. Ii priveam trista  pasii tarsiti ca ai unui batran,  pasii unui barbat tanar, care a pierdut contactul cu relitatea in timp ce era in cautarea fericirii.

Trei minute mai tarziu, zgomotul agitatie a fost intrerupt de tipatul alarmei care anunta ca unul dintre pacienti a atacat pe cineva.

fragment din Jurnalul celor douazeci de vieti

copyright by Maddie Ancuta

23.04.2015

 

Mesaje de dragoste

Jurnalul celor douazeci de vieti

Published by:

Jurnalul celor douazeci de vieti

Ziua intai.

Motorul se auzea usor, prin fasaitul zgomotelor din jur. Cu ochii inchisi si capul sprijinit de geamul autobuzului, revedeam in minte orele, cazurile, experimentele, discutiile avute cu profesorii de specialitate. Ploaia,  drumul lung si monoton ma faceau sa picotesc. In mana tineam strans, hartia cu adresa spitalului de psihiatrie unde trebuia sa ajung. Sfatul lui Freud adresat mai tanarului sau coleg Jung imi suna obsedant in minte: ” Nu incerca sa-i vindeci!”. Intreaga mea adolescenta am fost fascinat de teoriile freudiene, experimentele lui Skinner,  de primele incercari ale lui Wundt sau de imaginile cu Little Albert, primul infam experiment al carui personaj principal a fost un bebelus de 9 luni, experiment condus de Watson.

Nimic nu ma fascina mai mult decat partea nevazuta a omului si anume gandurile sale, mintea sa. Ce anume distruge balanta fragila a echilibrului mental. Este simplu sa pui in ghips o mana rupta. O vezi, pacientul simte durerea, iti povesteste despre ea. Lucrurile se complica in cazul atacurilor de panica, fobiilor, depresiilor sau bolilor  mentale grave. Unde incepe si unde se termina priceperea si intelegerea noastra in ceea ce priveste, adancimea sufletului sau gandurilor. Mintea umana este  asemeni padurii fermecate. Poti intra in ea, te poti minuna de ea.. si poti ramane blocat pentru totdeauna in ea.

Dorinta mea de a intra intr-un spital de psihiatrie tocmai urma sa fie implinita. Recunosc ca entuziasmul efervescent ale tanarului student ambitios si determinat, era imprastiat in cele patru zari de emotiile firesti ale contactului cu pacientii prinsi in padurea magica a unei lumi inca necunoscute, desi intens cercetate.

Scrasnetul greoi al  rotilor si vocea baritonala a soferului ma anuntau ca am ajuns la destinatie. Mi-am strans haina mai bine pentru a ma proteja de vantul ascutit care suiera amenintator. Ploaia era din ce in ce mai deasa si mai rece. Priveam luminile autobuzului care dispareau in ceata care ma invaluia. Pustiul din jur  se strecura insinuos in mintea mea, incercand sa ma transforme in prizonierul ei. Ma simteam expus si vulnerabil.  Strangand geanta din piele neagra in care aveam trusa medicala  am pornit pe drumul serpuit care ducea spre Old Stone House. In zare, printre picaturile dese de ploaie se vedea silueta impunatoarea a cladirii victoriene, asezamantul  spitalului de psihiatrie. Incepeam sa zaresc luminile cladirii.  Sub pasii mei apasati, trosneau pietricele de pe micuta carare care ma calauzea spre  impozanta usa a cladirii. Inainte de a intra in spital, m-am oprit sa priveasca cu atentie in jur. Aerul rece, cladirea masiva, potecuta acoperita cu pietricele albe.  Copacii majestuosi se inclinau sub bataia vantului, florile  incercau sa mai inveseleasca atmosfera oarecum sumbra. Singurule zgomote erau ale vantului care suiera ascutit amintindu-mi de stancile Brontiene unde Heathcliff si-a trait marea si devastatoare iubire. Cu drama nefericitei Katherine si a lunaticului Heathcliff in minte, am deschis usa cladirii, care imi permitea intr-o lume in care timpul s-a oprit. Holul lung era luminat puternic. Linistea era apasatoarea. Dintr-o data un tipat puternic a facut ca usa din dreapta mea sa se deschida brusc. Un barbat solid, s-a oprit intrebator la vederea mea.

– Buna seara! Pe cine cautati? Vizitele sunt interzise la ora asta.

– Buna seara! Numele meu este Jack Chancelor, junior doctor. Ar fi trebuit sa ajung aici in urma cu 4 ore. Din nefericire  autobuzul a avut probleme, asa ca am pierdut toate legaturile.

-Buna seara domnule Chancelor si bine ati venit. O sa trimit pe cineva sa va conduca in aripa rezervata studentilor si medicilor. Imi cer scuze, dar trebuie sa ajung in camera 13, de unde vin tipetele.

Barbatul solid, a plecat spre camera de unde se auzeau urletele; din aceeasi camera au iesit doua asistente, care au plecat irmandu-l grabite pe barbatul solid

Am ramas nemiscat in mijlocul culoarului asteptand ca cineva sa ma conduca spre camera mea.

Tipetele s-au potolit. Linistea a repus stapanirea pe impozanta cladire Victoriana.

Prima mea noapte intr-un spital de boli mentale a inceput. Dorintele devin realitatea.

Una dintre asistente a venit spre mine, rugandu-ma sa o urmez.

Privirea mea iscoditoare cauta sa patrunda in spatele geamurilor. Privirile curioase din spatele lor ma priveau ca pe un obiect ciudat.

Un ceva.. care a patruns in „Padurea magica”.Intrebarea care ma obsedase tot drumul, isi facea loc din nou in mintea mea: ”Oare voi mai reusi sa ies de aici?” In prima mea lectie profesorul ne-a spus ”Cine intra pe usa spitalului de psihiatrie, nu mai iese niciodata”.

Oare era valabil si pentru medici sau doar pentru pacientii?

Pentru o secunda imaginea Infernului a lui Dante mi-a strafulgerat mintea ”Lasciate ogne speranza, voi ch’intrate”  Lăsaţi orice speranţă voi cei ce intraţi.

Oare cate sperante au fost lasate la usa?

”Nu incerca sa-i vindeci ”, spunea si Freud.

O usa s-a deschis in fata mea. Am ajuns.

 

copyright by Maddie Ancuta

05/04/2015

Jurnalul celor douazeci de vieti