Radio Catch22 London » Blog Archives

Author Archives: Maddie Ancuta

Povesti Copii

Capra cu trei iezi de Ion Creanga

Published by:

Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea: “Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul”. Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:

– Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma cunoasteti, si am sa va spun asa:
Trei iezi cucuieti,
Usa mamei descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Auzit-ati ce-am sus eu?
– Da, mamuca, zisera iezii.
– Pot sa am nadejde in voi?
– Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem o data baieti, si ce-am vorbit o data, vorbit ramane.
– Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!

– Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci demancare.
Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: “Paretii au urechi si ferestile ochi”. Un dusman de lup – s-apoi stiti care? – chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.
“Bun! zise el in gandul sau. Ia, acu mi-e timpul… De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as carnosi si i-as jumuli!” Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drop de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

– Hai! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!
– Ia! baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.
– Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si ragusit, ci-i mai subtire si mai frumos!
Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, intorcandu-se, incepu iar:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!…
– Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua? Nu-i mamuca, nu-i mamuca! D-apoi cine-i daca nu-i ea?! Ca doar si eu am urechi! Ma duc sa-i deschid.

– Badica! badica! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:
Deschideti usa,
Ca vine matusa!
s-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare, sarmana?
– Apoi, da! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, de-atuncie rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap… Daca te-i potrivi tu acestora, ii tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.
Atunci mezinul se vara iute in horn si, sprijinit cu picioarele de prichiciu si cu nasul de funigine, tace ca pestele si tremura ca varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana! Asemene cel mijlociu, tustiu! iute sub un chersin; se-nghemuieste acolo cum poate, tace ca pamantul si-i tremura carnea pe dansul de fica; Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa!… Insa cel mare se da dupa usa si – sa traga, sa nu traga? – in sfarsit, trage zavorul… Cand, iaca!… ce sa vada? S-apoi mai are cand vede?… caci lupului ii scaparau ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si-l mananca asa de iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu neastampar, zicand:
– Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu?! Parc-au intrat in pamant… Unde sa fie, unde sa fie?
Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna! iezii nu-s nicairi!
– Ma!… ca mare minune-i si asta!… dar nici acasa, n-am de coasa…ia sa mai odihnesc oleaca aste batranete!
Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. Si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a crapat, ori cumaptrul a stranutat… Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca? – il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul!
– Sa-ti fie de bine, nanasule!
– A!… ghidi! ghidi! ghidus ce esti! Aici mi-ai fost? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el!

Apoi ridica chersinul binisor, insfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe acela de-i merg petecele!… Vorba ceea: “Ca toata pasarea pe limba ei piere”.
Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea molcum in horn, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintiii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si mai mult in ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, ideul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa bine. Apoi incepe a se scarmana de cap si-a plange cu amar dupa fratiorii sai.
– Dragutii mei fratiori! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat! Si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe capul ei!
Si boceste el si boceste pana il apuca lesin! Dar ce era sa le faca? Vina nu era a lui, si ce-au cautat pe nas le-a dat.
Cand jalea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind. Si cum venea, cat de colo vede cele doua capete, cu dintii ranjiti, in feresti.
– Dragii mamucutei, dragi! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad!
Baietii mamei, baieti,
Fumusei si cucuieti!
Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde in tot trupul, si ochii i se painjinesc. Si ce era nu era a bine!…
Ea insa tot merge pan’ la usa, cum poate, crezand ca parerea o insala… si cum ajunge, si incepe:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,

Smoc de flori
Pe subsuori.

Atunci iedul mezin – care acum era si cel dintai si cel de pe urma – sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:
– Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru!
Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita!… Dar mai pe urma, imbarbatandu-se, si-a mai venit putin in fire s-a intrebat:
– Da’ ce-a fost aici, copile?
– Ce sa fie, mamuca? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batand la usa si spunand:
Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti…
– Si?…
– Si frate-meu cel mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.
– S-atunci?…
– Atunci, eu m-am varat iute in horn, si frate-meu cel mijociu sub chersin, iara cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare dupa usa si trage zavorul!…
– S-atunci?…
– Atunci, grozavie mare! Nanasul nostru si prietenul d-tale, cumatrul lup, se si arata in prag!
– Cine? Cumatrul meu? El? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii nicioadata?
– Apoi da, mama! Cum vezi, i-a umplut de sparieti!
– Ei las’, ca l-oiu invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea? si pe voi sa va puie la pastrama? Nici o fapta fara plata… Tricalosul si mangositul! Inca se ranjea la mine cateodata si-mi facea cu maseaua… apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te-oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne!

– Of, mamuca, of! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu! Ca stii ca este o vorba: “Nici pe dracul sa-l vezi, da’ nici cruce sa-ti faci!”
– Ba nu, dragul mamei! “Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti ieu sufletul”. S-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu: ca de i-a mai da lui nasul sa mai miroase pe-aici, apoi las’!… Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.
Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea pe ganduri si sta in cumpene, cum sa dreaga si ce sa-i faca?
“Aha! ia, acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci! Ca i-oiu face eu cumatrului una de si-a musca labele!”
Aproape de casa ei era o groapa adanca, acolo-i nadejdea caprei.
– La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip!… Ia, de-acu sa-ncepe fapta: Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti-a dat de lucru!
Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca manicele, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaoioase, sa sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de-o prapastie grozava si intunecoasa, si pe-o tiharaie da cu crucea peste lup.
– Buna vremea, cumatro! Da’ ce vant te-a abatut pe-aici?
– Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti-i voia? Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa in lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o buna!
– Ca ce fel, cumatrita draga?
– Ia, a gasit iezii singurei, i-a ucis si i-a crampotit, de li-am plans de mila! Numai vaduva sa nu mai fie cineva!
– Da’ nu mai spune, cumatra!
– Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d-ta, cumatre; ca sa ma mai mangai…

– Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.
– Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.
Apoi capra porneste inainte plangand, si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.
– Doamne, cumatre, Doamne! zise capra suspinand. De ce ti-e mai drag in lume tocmai de-aceea n-ai parte…
– Apoi da, cumatra, cand ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti face si d-ta atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu totii acolo.
– Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus!
– Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisori de cei mai tineri.
– Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi? D-apoi asa?…
– Doamne, cumatra, Doamne! Oiu face si eu ca prostul… Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasa? Ca mi-aduc aminte ca acu ca l-am intalnit odata prin zmeuris; si mi-a spus ca dac-ai vrea d-ta sa-i dai un baiet, sa-l invete cojocaria.
Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra!
– Ia poftim, cumatre, zise ea lund scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din aceea ce ne-a dat Dumnezeu!
Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte.
Atunci lupul nostru incepe a manca halpov; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeu sarmalele inregi pe gat.
– Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!
Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s-a topit, si leasa de pe groapa nu era bine sprijinita; nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumaatru.
– Ei, ei! Acum scoate, lupe, ca-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac!

 

Capra cu trei iezi-teatru radiofonic

Povesti Copii

O lume de basm-povesti pentru cei mari si mici

Published by:

baiat citind

 

REALIZATOR-BACIU ANDREEA ELENA

TEXT-MADDIE ANCUTA

 

 

Iti place sa scrii?

Micul Scriitor este o categorie in care poti citi, dar mai ales scrie.  O categorie pentru voi, Micii Scriitori

Gasesti aici Povestile , trimise poate tocmai de prieteni de-ai tai, cu intamplari reale si peripetii, triste sau hazlii, chiar din experientele lor.

In Povesti cu de toate de la pici adunate, regasesti cele mai inspirate scrieri din imaginatie, pe orice tema. Vrei sa comunici ceva lumii si nu stii cum? Inventeaza o poveste cu personaje ireale si strecoara mesajul tau.

Undeva, candva acesta isi va gasi cu siguranta ecoul. Acum iti poti asterne gandurile pe care le poti impartasi cu ceilalti copii.

Lasa-ti si tu imaginatia sa zburde, cine stie, poate Micul Scriitor, intr-o zi, devine Mare.

Si tu poti fi Micul Scriitor, nu-i asa?!

Cand esti gata, trimite pentru Micul scriitor la radiocatch22@yahoo.co.uk  o poveste scrisa chiar de tine 🙂

Aici ne vom intalni cu lumea minunata a povestilor. Povesti care ne-au incalzit si luminat copilaria.

Povestile pentru copii, de la povestile nemuritoare, basmele populare pana la povestile in limba engleza, te vor ajuta sa-i cultivi copilului tau pasiunea pentru citit inca din primii ani de viata. Prima poveste spusa de mama si prima poveste pe care o citeste singur vor fi pentru copilul tau amintiri de neuitat.

 

Fetita cu chibrituri by Christian Andersen

Capra cu trei iezi de Ion Creanga

Fata babei si fata mosenagului de Ion Creanga

Imparatul Cioc de Sturz de Fratii Grimm

Gasca cu pene de Aur de Fratii Grimm

Ciubotelele ogarului de Calin Gruia

Racla de Clestar de Fratii Grimm

Povesti Copii

Fetita cu chibrituri

Published by:

povestiEra frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii.  Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.

Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea!  Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar. Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.

Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeasca…dar flacara se stinse si soba pieri…si fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars.  A mai aprins unul si iar s-a facut lumina. Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii.

Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece.  A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat. Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus – si chibritul s-a stins.

Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina.  – Acum moare cineva! a zis fetita.  Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: „Cand cade o stea, se urca un suflet la cer.” Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland. – Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine!

Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos!  Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua. Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer.  A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.

Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!

Christian Andersen