Arta de a fi TU

Daca m-as asculta, m-as intelege.A vorbi.

Daca m-as asculta m-as intelegeA vorbidespre ce e mai greu, a vorbi despre sine si nu a perora despre altii, despre lume, despre viata. Sa-i vorbesc altcuiva despre mine – asta ar insemna sa-mi exprim perceptia asupra realitatii, trairile, sentimentele. Nu se insista niciodata suficient asupra importantei lui “eu”, atat de frecvent inlocuit cu “noi” sau cu “tu”.
Exprimarea verbala (nu vom aborda aici multiplele limbaje ale trupului sau ale gesturilor) se poate situa pe cel putin cinci niveluri distincte.
Nivelul faptelor
Acesta este registrul anecdotic, cel care ne permite sa spunem ce si cum s-a intamplat. Unii tin sa reproduca detaliat si fidel ce au vazut, ce au facut, ce s-a intimplat.
Povestesc, de exemplu, actiunea filmului pe care l-am vazut aseara. Era vorba despre un tata divortat care face 0 calatorie impreuna cu fiica sa si povestesc numeroasele incidente care au loc de-a lungul expeditiei. Pot sa ma arat entuziasmat, debordant sau mai rezervat in privinta unuia sau altuia dintre aspectele povestirii.
Nivelul senzatiilor si sentimentelor
Acesta este registrul experientelor sau al trairilor legate de un eveniment, de 0 senzatie sau de a intalnire.
Zona sensibila a reactiilor afective nu lipseste niciodata, furnicatura emotionala exista in fiecare, ca sursa inepuizabila a unei exprimari proprii … cand aceasta este posibila. Aceasta posibilitate va depinde de disponibilitatea mea de a ma dezvalui, de a face cunoscuta experienta mea intima. Mai depinde si de felul in care celalalt ma intelege si ma indeamna sa-mi exprim aceasta latura.
As putea spune cat de emotionat am fost in timpul acestui film, cat m-au tulburat anumite scene. Aveam lacrimi in ochi vazand eforturile pe care le facea acel tata pentru a castiga dragostea fiicei lui. Traiam momente de veselie si bucurie cand vedeam complicitatea si tandretea dintre ei, ma simteam trist cand neintelegerea reciproca ii despartea … si daca cel caruia ii vorbesc este important pentru mine (semnificativ, adica inseamna ceva pentru mine), imi va fi necesar ca el sa primeasca mesajul, sa ma inteleaga..Aceasta ascultare imi este indispensabila.
Multe neintelegeri si frustrari apar intr-o relatie ca urmare a acestui fapt: celalalt, din ratiuni numai de el stiute (are un prag scazut de toleranta, este insensibilla emotii, se teme, ramane surd, mut la anumite lucruri … ), nu ma poate intelege; el ma priveaza de aceasta latura vitala pentru mine – cea a experientei mele, a trairii -sau 0 denigreaza. Acest decalaj se afla la originea unui numar incredibil de neintelegeri: si suferinte in cadrul familiei. Ne asteptam cu totii ca, printr-un miracol, celalalt (mama, tata, fratele, sora) sa imi impartaseasca sentimentele, sa-mi inteleaga sensibilitatea, sa primeasca emotiile mele fara a  si le insusi.

O alta dificultate apare atund dnd celalalt imi raspunde intr-un registru diferit de al meu.
,,- Mama, sa stii ca pentru mine a fast extrem de dureros faptul ca mi s-a taiat parul atit de scurt la 6 ani.
– Dar erau paduchi in scoala, intelegi?”
Nu, nu pot sa inteleg daca nu ma simt mai intai inteles. Eu vorbesc de sentimente : ea vorbeste de fapte.
Cuvintele ne pot lamuri asupra impasului reciproc … fara ca aceasta sa ne consoleze.

Nivelul gandirii, al ideilor
Generalizari, evaluari normative, consideratii logice: 0 mare parte dintre interactiunile noastre se stabilesc la acest nivel rational sau pornesc de aici
Ganduri discursive, ganduri-oglinda, gaduri razlete, ideile leaga  si sustin emotiile la un nivel ridicat. Ele ne permit sa ne clasificam experienta, sa 0 asimilam, ne protejeaza, permitindu-ne uneori sa ne detasam.
Gandurile sunt puncte de reper indispensabile, balize necesare in haosul sau in multitudinea de situatii din viata. Gandul este evadarea cuvintului spre orizonturi infinite. Este amplificarea omului pana la granitele cunoscute ale cosmosului.
Acelasi film, il voi critica, il voi evalua – mi se pare frumos si subtil–, apoi imi voi impartasi reflectiile asupra relatiei dintre tata si fiica, asupra diferentei dintre generatii, asupra acestui gen de film sentimental sau asupra artei de a comunica!
‘” Sunt atatea si atatea placeri (sau suferinte) care vin sa-mi  amplifice gindurile, sa construiasca  si sa darime lumi, sa inventeze sau sa distruga relatii, sa reuneasca sau sa separe posibilul si imposibilul.
Nivelul amintirilor
Orice experienta traita isi gaseste ecoul intr-una mai veche, trimitandu-ne la momente din trecut. Acest strat afectiv nu este intotdeauna accesibil direct sau imediat.
Cred ca as putea spune fara prea multe ezitari ca acest film m-a facut sa-mi retraiesc propria experienta, de copil cu parinti divortati, ca mi-a amintit de vizitele tatalui meu, de atatea sperante si idezamagiri. Poate ca ma face sa-mi reconsider toata mitologia personala despre notiunea de tata, de camin sau de familie.
E ca  si cum fiecare eveniment din prezent isi gaseste ecoul intr-un trecut mai apropiat sau mai indepartat. Aceasta reactivare mai mult sau mai putin constienta lasa in noi urme care cand si cand ne marcheaza relatiile, interactiunile cu ceilalti. O anumita doamna, care mi se adreseaza pentru prima data in timpu unei mese intre re prieteni imi reinvie amintirea unei situatii de acum aproape 40 de ani. Aveam 8 ani, eram la scoala primara si eram supus sadismului unei invatatoare care avea aceeasi forma a gurii ca si interlocutoarea mea din prezent. ..

Si fara sa-mi dau seama, imi vine sa 0 agresez, sa 0 umilesec sa combat fara pic de curtoazie punctul sau de vedere, care nu era chiar atit de diferit de al meu. Ma arat rautacios, artagos, nemilos si simt nevoia sa 0 reduc la tacere aici, la aceasta reuniune intre prieteni. .. prieteni care sunt toti uimiti de iesirea mea.


Nivelul imaginarului
Fantasmele si dorintele impreuna cu toata suita de fantezii personale pot fi de asemenea reunite cateodata.
Filmul despre care am vorbit, de exemplu  imi imaginasem ca voi face unul de acelasi tip, dar un pic diferit. Ar fi fost mai degraba axat pe relatia de cuplu, eu as fi fost regizorul, iar in rolul principal ar fi fost. .. si in mintea mea incep sa port discutii cu Delphine Seyring sau Juliette Binoche …
In conversatie, viata imaginara, atat de importanta pentru fiecare, este sursa creativitatii, daca acceptam sa 0 impartatim s idaca celalalt 0 intelege drept ceea ce este: a viata imaginara.
Daca poate sa inteleaga ca traducerea in cuvinte a imaginarului meu nu inseama ca 0 sa-l pun in practica. Nevoia de a fi inteles este specifica imaginarului. Nu-ti poti impartasi propriul imaginar, nu poti decat sa asisti la el. Imaginarul are nevoie sa fie respectat.
O comunicare deplina este 0 implicare comuna, in care am posibilitatea sa ma exprim, sa fiu inteles si sa-l inteleg pe celalalt la cele cind niveluri, in diverse momente ale unei relatii.
Adesea, cuvintele ne ramin blocate la un nivel sau altul. In functie de situatie si de interlocutor, in functie de subiectul abordat, in functie de dezinvoltura sau de temerile noastre si mai ales in functie de felul in care sintem ascultati, privilegiem cu precadere un registru si evitam sau respingem altele cu aceeasi perseverenta.
Comunicarile eficiente evolueaza liber de la 0 dimensiune la alta. Ele lasa cuvintelesa circule in fiecare din aceste dimensiuni. Da, orice demers in vederea comunicarii trebuie sa fie evident, sa permita 0 deschidere, 0 amplificare.

O relatie libera (cea care imi permite sa fiu eu insumi) este o relatie in care totul poate fi spus.
Auzim uneori: “Imi vine greu, nu pot sa-i spun ca … ” sau:  “Refuza sa asculte ce ii spun” sau: “Nu indraznesc sa-i spun pentru ca mi-e teama de reactia lui.” Teama de a spune, de a te exprima liber este adanc inradacinata in multe relatii apropiate.
Aceasta teama bareaza calea spre entuziasm, spre elan, spre creativitate. Impune retineri, intretine resentimentul legat de frustrarea de a nu spune.
Uneori, asteptam prea mult de la limbaj, de la mitul cuvantului potrivit si adevarat, in vreme ce cuvintele descriu realitati diferite pentru fiecare.
Adesea sper ca printr-un schimb de cuvinte si de fraze voi avea acces la 0 comunicare eficienta si savuroasa, asa cum imi doresc. Cata vreme va exista in mine aeceasta speranta cu gust de absolut, dupa purtarea unui dialog ma voi simti adesea cuprins de 0 dezamagire care nu-mi da pace, de 0 angoasa surda in stomac sau de 0 furie inexplicabila ce isi croieste drum spre violenta.
Este 0 diferenta foarte mare intre ceea ce traiesc si iceea ce spun despre aceasta,intre ceea ce planuiesc sa spun si ceea ce ma aud spunand si este 0 diferenta la fel de mare intre ce spun eu, ceea ce intelege interlocutorul meu, in functie de perceptiile si referintele proprii. Iar eu nici macar nu stiuce a inteles sau a perceput. Uneori, urmeaza sa descopar, cu incintare sau cu stupoare, zile sau chiar saptamani mai tarziu.
Gandurile si imaginile secrete ale celuilalt imi sint complet necunoscute, asa cum si lui ii sint necunoscute ale mele.
Chiar si icele ale partenerei cu care impart patul si painea, chiarsi cele ale copilului pe care il inconjor cu 0 dragoste plina de grija inca de la nastere. Misterul ramine, nici macar eu  nu reusim sa comunicam despre 0 buna parte dintre lucrurile esentiale.

Astfel, in orice exprimare verbala care nu inseamna totulsi dialog – va exista riscul unor distorsiuni si ineintelegeri intre:
• Ceea ce gandesc, ceea ce traiesc sau am trait si iceea ce pot spune.
• Ceea ce spun efectiv, cu mijloacele mele de exprimare si ceea ce intelege si retine celalalt din multitudinea de mesage continute de discursul meu, privilegiind ceea ce ma emotioneaza, il seduce sau il ameninta cel mai tare.
• Ceea ce cred eu ca a inteles celalalt si ice crede el ca eu cred ca a inteles.
Bineinteles, ma straduiesc sa accept aceasta diferenta dintre cuvinte si traire inainte de a incerca sa 0 diminuez. Trebuie sa recunoastem ca orice comunicare verbala  este incompleta inainte de a incerca sa o facem eficienta.

 

Maine vom discuta despre A nu spune