Radio Catch22 London » February 4, 2013

Daily Archives: February 4, 2013

Medicină naturistă

Rolul vitaminei B8- biotina. Despre importanta fructelor in alimentatie.

Published by:

Rolul vitaminei B8- biotina ;Despre importanta fructelor in alimentatie ; Categorii de fructe ;Cura pentru dezintoxicarea fluidelor organismului ;Sucurile de fructe,legume si frunze – preparare si uz terapeutic.

vitaminele in viat noastra
Vitamina B8 mai  este numita in tratatele medicale si biotina sau vitamina H sau coenzima R, ea se prezinta sub forma unui produs cristalizat, hidrosolubil si stabil la caldura ; este solubila in  baze  diluate si  putin solubila in alcool. Este sensibila la oxigen si la  razele ultraviolete.
Trebuie retinut  faptul ca albusul de  ou contine avidina, o proteina care  se leaga de biotina si scade astfel asimilarea acesteia. Stocarea biotinei se face in ficat,in muschi si in rinichi,iar eliminarea acesteia se realizeaza  prin urina si fecale.Ea  poate fi sintetizata  si de bacteriile intestinale.
Dozele zilnice recomandate de vitamina B8 sunt : la copii 70 ug, la adolescenti 100 ug , la femei insarcinate sau care alapteaza   200-300 ug  iar la adulti  180 ug.
Biotina are un rol cheie in metabolismul glucidelor, al lipidelor si al proteinelor,precum si in metabolismul energetic celular. Totodata  ea intervine in procesele necesare intretinerii  celulelor nervoase,celulelor ficatului, celulelor rinichilor, ale inimii si ale firului de par. Participa la sinteza acidului ascorbic (vitamina C). Intervine in formarea globulelor rosii si limfocitelor. Este   antiacida,hipolipemianta,hipoglicemianta si trofic al pielii (alaturi de vitaminele A,B2,B6 si PP).
Vitamina B8 este indicata in : afectiuni carentiale, chirurgicale, dermato- venerice, digestive, geriatrice, hematologice, metabolice, musculare, neurologice, oftalmologice, ORL, oste-articulare, pediatrice, psihiatrice, boli infectioase, intoxicatii si agenti de mediu,modificari  biochimice si electrolitice ale sangelui.
Carenta de botina determina: anorexie, caderea parului, convulsii, depresii, mialgii,glosita,greata,hipotonie,inflamatii ale pielii,oboseala,paloare,tulburari de echilibru,tulburariale gustului,deficiente in metabolismul lipidic,aciditate exagerata a sangelui.

Datorita ignorantei sau lipsei resurselor financiare,fructele inca nu isi au locul cuvenit in  alimentatia noastra. Ele sunt consumate ca desert,ceea  ce le face greu digerabile.Fructele zemoase si  acide trebuie sa fie consumate inainte de masa,si daca este  posibil,in afara meselor,sau  sa constituie ele insele o masa.
Distingem mai multe categorii de fructe:
-fructe acide : lamai,portocale,grape-fruit;
-fructe semiacide: mere,prune ;
-fructe dulci : smochine,piersici,pepeni ;
-fructe care contin amodon : banane,castane ;
-fructe uscate : stafide,curmale;
-fructe oleaginoase: migdale,alune,nuci.
Toate fructele zemoase  sunt purificatoare pentru organism,iar fructele dulci  si cele oleaginoase au calitatea de  hranitor,nutritive pentru organism. Cand culegem fructe coapte natural si le consumam,avem o sursa benefica de elemente  care vitalizeaza organismul : fier,calciu,sodiu,sulf,siliciu,iod,arsenic, care constituie  remedii valoroase pentru multe boli. Este  preferabil sa consumam fructele acide dimineata,separat de orice alt aliment,pentru a evita fermentatia.
Sucurile de legume si  fructe vor crea  la inceput un anumit deranj,dar care se  va normaliza in timp. Este firesc sa apara  o astfel de reactie de purificare si nu trebuie sa ne speriem. Este bine ca sucurile sa fie preparate integral,cu tot  cu fibra  ce insoteste lichidul in structura acelui fruct sau leguma.Cantitatea de suc care se poate bea este in functie de fiecare om,fara a simti ca exageram. In general o jumatate de litru de suc este minimum pentru a avea efecte perceptibile; in cure de revitalizare,reintinerire,detoxifiere se pot bea unul pana la  patru litri sau chiar mai mult. Cu cat cantitatea de suc este mai mare,cu atat  rezultatele  vor aparea mai rapid.Cantitatile de suc se pot prepara cu  masina de presat si zdrobit. Manual nu se pot extrage toate elementele vitale din legume.Extragerea prin centrifugare  este numai partiala in ceea  ce priveste vitaminele.Cea mai eficienta metoda este  cea prin presare : teasc,presa hidraulica. Apa organica din legume si fructe este foarte valoroasa,ea avand  dimensiune  moleculara foarte adecvata  penetrarii membranelor celulare.
Sucurile de fructe si legume trebuiesc consumate pe stomacul gol.In general este bine sa se evite combinarea sucurilor de legume cu cele de fructe,cu exceptia sucului de morcov cu cel de mar,care se pot combina cu alte sucuri. Daca dupa o perioada de tratament  apare o coloratie galbena sau bruna a pielii,ea  indica  o evacuare de bila reziduala si alte substante daunatoare in cantitati mai mari decat pot elimina organele cu aceasta functie. Dupa un timp coloratia  dispare.Aparatura  folosita la prepararea sucurilor trebuie foarte bine igienizata ca si vasele de pastrare.Sucurile preparate se vor consuma in maxim 12  ore.

O metoda de purificare (detoxifiere) rapida in cazul adultilor este urmatoarea :
-dimineata la sculare se bea un pahar mare de apa  cu  o lingurita de sulfat de sodiu (sare amara). Scopul este de a  atrage in intestin toate substantele toxice si reziduurile si  de a le elimina prin scaun.Deseurile sunt duse de limfa in intestin ,de unde,prin scaun,se elimina uneori pana la 4 l.
-pentru a preveni deshidratarea corpului se vor  bea 2 l de sucuri  de fructe citrice proaspat preparate: grape-fruit,lamai sau portocale,diluate cu apa.Primul pahar se va bea la o jumatate de ora dupa luarea  solutiei saline; se continua cu  cate un pahar la 30 de minute,baut cu inghitituri mici.
-nu se mananca nimic toata ziua . Spre seara,daca vi se face foame , mancati cateva portocale,grape-fruit sau putina telina.Aceasta operatie de dezintoxicare se repeta trei zile la rand.Ea face sa se elimine circa 12 l de limfa acida,care se va reface cu ajutorul sucului alcalin,ajutand la regenerarea  organismului.Din a patra zi incepeti sa mancati  legume si fructe ,astfel:
-dimineata se va manca o ratie  din 3-4 fructe de sezon,taiate felii sau  rase,indulcite cu miere si presarate cu 8 lingurite de nuci sau migdale rase marunt,apoi dupa  2  ore veti bea suc proaspat de legume sau fructe.
-pranzul va consta din fructe si 0.5 l suc proaspat de legume sau fructe.
-masa de seara – o salata de legume.
Dupa aceasta cura va veti simti putin slabiti dar nu trebuie sa va alarmati.In scurt timp veti fi din complet transformati si plini de vitalitate.

Sucul de morcovi este cea mai buna hrana vegetala pe care o  poate primi corpul.Este sursa cea mai bogata de vitamina A; contine cantitati  mari de vitaminele D2,C,E,F,D. Stimuleaza pofta de mancare si ajuta  digestia.Mentine structura  puternica a dintilor.Mamele care alapteaza trebuie sa bea mult suc de morcov  in ultimele luni de sarcina  – reduce riscul infectiei puerperale si a lipsei de calciu atat la mama cat si la sugar. Este solvent al formatiunilor ulceroase si canceroase,antiinfectios,este bun pentru ochi,nas,gat,sinusuri si organele respiratorii in general.Ajuta intestinele si ficatul.Glandele endocrine au nevoie de morcov- se afirma ca ajuta  la cazurile de sterilitate.
Sucul de sfecla rosie este unul din cele mai pretioase pentru refacerea globulelor  rosii ale sangelui.In special femeilor li se recomanda sa  consume sucuri de sfecla cu morcovi,in cure de minim 0.5 l zilnic.Sfecla are un raport optim al calciului cu sodiul.El curata ficatul,rinichii,calile biliare,activand  limfa.
Sucul de patrunjel este unul din cele mai tari si nu trebuie luat in cantitati mari deodata ci in amestec cu morcov,telina,laptuca sau spanac. Mentine functia normala a suprarenalei si tiroidei,ajuta la pastrarea sanatatii vaselor de sange , mai ales a  capilarelor.Este  un aliment excelent  si pentru caile genito-urinare,de mare ajutor in cazul  pietrelor la rinichi si la fiere,eficace in boli  oculare,regleaza si vindeca tulburarile menstruale,inlaturand durerea.
Sucul de lamaie ajuta la eliminarea pietrelor de la vezica  biliara  in cateva saptamani.Curata acidul uric din organism,produs de consumul de carne.
Sucul de ridiche ajuta la refacerea mucoaselor.Elimina mucusul desprins din tesuturi.
Sucul de telina intareste sistemul nervos dar si functia sexuala masculina.Este pretios pentru sange,datorita continutului mare de Fe si Mg.
Sucul de varza este activ in ulcere duodenale,avand rol in curatarea tubului digestiv.
Sucul de hrean dizolva mucozitatile din sinusuri – ajuta la vindecarea sinuzitei cronice.
Sucul de castravete  este cunoscut ca un foarte bun diuretic.Ajuta la cresterea parului,este  foarte util in reumatism,regleaza tensiunea arteriala,afectiuni stomatologice,prevenirea caderii parului si craparii unghiilor.
Sucul de usturoi  purifica rapid organismul,stimuleaza apetitul si  sucurile gastrice,mareste peristaltismul si diureza,disperseaza mucozitatile din cavitatile sinusurilor, din bronhii si plamani.Elimina toxinele din corp  prin pori si scade tensiunea arteriala.Combate parazitii intestinali,scade depunerile de colesterol de pe peretii vaselor de sange,inbunatateste imunitatea si tonifica corpul.
Sucul de lucerna este indicat in boli ale  vaselor de sange si ale inimii,tulburari respiratorii,infectiile sinusurilor si plamanilor,ca si ale  bronhiilor.
Seva de urzici tinere este vitalizanta,regeneranta,constituie un stimulent  al secretiilor digestive.
Sucul de sparanghel este folosit in tulburari  renale si reglarea glandelor endocrine.Ajuta la  dizolvarea cristalelor de  oxalati in nefrite.
Sucul de laptuca  poate ajuta in mare masura la cresterea parului.Reface celulele nervoase si tesuturile.
Sucul de papadie este un tonic pretios.Ajuta la restabilirea alcalinitatii organismului.Este  folositor in  prevenirea fragilitatii osoase,danturii si  plamanilor.Util celor care muncesc  mult cat si  in afectiuni hepatice.
Sucul de andive este hranitor pentru nervii optici,pentru sistemul muscular.Este de ajutor in astm si  guturai cat si pentru secretia biliara.
Sucul de spanac curata  si regenereaza tractul digestiv.
Sucul de gulie  regenereaza  sangele,activeaza  schimburile de  oxigen in tesuturi , fiind indicat in  anemie,hipotensiune,oboseala.Ajuta la dizolvarea fibrinei , deci intervine in coagulare si este util in cazurile de hemoroizi.

Cu intelepciune deci sa folosim aceste minuni ale Creatiei pentru a ne  mentine starea de forta,de curatenie si integritatea corpului fizic si a mintii.

 

editor si relizator emisiune

Nicusor Plosnita.

In aceasta seara la ora 18.00 Londra, 20.00 Romania emisiunea “Arta de a trai sanatos!”

Winamp: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.pls

Windows Media Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.asx

Real Player: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.ram

QuickTime: http://premiumca3.listen2myradio.com/tunein.php/tmadelen/playlist.qtl


Politichie

4 ani de la hotărârea CIJ în cauza „Delimitarea maritimă în Marea Neagră”

Published by:

diplomatia romaneascaConferinţa Jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie.   4 ani de la hotărârea CIJ în cauza „Delimitarea maritimă în Marea Neagră”

 

Ministerul Afacerilor Externe şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au organizat astăzi, 4 februarie 2013, cu prilejul lansării dezbaterii publice privind acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, Conferinţa Jurisdicţia obligatorie a Curţii Internaţionale de Justiţie. 4 ani de la Hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie în cauza „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina)” (http://old.mae.ro/index.php?unde=doc&id=36753). Lansarea dezbaterii publice referitoare la posibilitatea acceptării de către România a competenţei obligatorii a CIJ a fost anunţată de către ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, la 24 septembrie 2012, la New York, cu prilejul participării la masa rotundă ministerială „Mijloace paşnice de soluţionare a diferendelor. Rolul Curţii Internaţionale de Justiţie şi al Curţii Permanente de Arbitraj”, desfăşurată cu ocazia deschiderii lucrărilor Reuniunii la nivel înalt pe tema statului de drept, context în care ministrul afacerilor externe a subliniat că „România este un ferm susţinător al Curţii”.

Lucrările Conferinţei au fost deschise de către decanul Facultăţii de Drept, conf. dr. Flavius Antoniu Baias şi de secretarul de stat Bogdan Aurescu. „Acest moment al pronunţării hotărârii CIJ trebuie să fie marcat, în fiecare an, prin astfel  de manifestări, nu numai pentru dezvăluirea aspectelor teoretice şi practice pe care le-a ridicat susţinerea intereselor în faţa Curţii şi apoi pronunţarea Hotărârii, ci şi pentru transmiterea mai departe generaţiilor de studenţi – din rândul cărora se pot recruta potenţialii viitori diplomaţi – a faptului că România reîncepe să se manifeste din nou ca o forţă diplomatică în aria internaţională a acestui tip de relaţii, care, împărtăşind eleganţa pe care o presupune diplomaţia, nu fac altceva decât să fie un adevărat război care apără interesele pe arena internaţională, un război cu armele inteligenţei, nu ale forţei”, a declarat conf. dr. Flavius Baias.

Peter Tomka, Preşedintele CIJ, a transmis, cu această ocazie, un mesaj video (http://youtu.be/aUCmrGrfzrE), prin care a evidenţiat importanţa Curţii de la Haga în reglementarea diferendelor interstatale şi, în acest context, semnificaţia acceptării jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie în baza art. 36 alin. 2 din Statutul CIJ: „Acest concept – supremaţia dreptului  – necesită existenţa unor instanţe imparţiale şi independente – în care disputele să poată fi soluţionate şi drepturile să poată fi afirmate. În relaţiile internaţionale jurisdicţia unei instanţe depinde de consimţământul statelor (…). Statele pot face o declaraţie în conformitate cu articolul 36 alin. 2  din Statut în sensul că recunosc ca obligatorie, în raport cu orice stat care acceptă aceeaşi obligaţie, jurisdicţia Curţii în toate disputele de ordin juridic”. Totodată, Peter Tomka a reamintit Hotărârea CIJ în cauza Delimitarea maritimă în Marea Neagră: „În Hotărârea sa, pronunţată cu patru ani în urmă, pe 3 februarie 2009, Curtea, în mod unanim – şi, ar trebui să adaug, în unicul caz din istoria sa în care niciun judecător nu a formulat o opinie separată sau o declaraţie – a stabilit traseul liniei de delimitare între platoul continental şi zonele economice exclusive ale României şi Ucrainei. Importanţa hotărârii transcende contextul strict bilateral.  Curtea a profitat de această oportunitate pentru a distila o evoluţie de mulţi ani a jurisprudenţei sale privind delimitările maritime, începând cu hotărârea din 1969 în cazul privind Platoul Continental în Marea Nordului, şi a prezenta metodologia sa în privinţa delimitării în termeni clari şi accesibili”.

În cuvântul său introductiv, Bogdan Aurescu a evocat experienţa pozitivă a României la CIJ în contextul procesului privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina), ţara noastră devenind respectată, pe plan mondial, pentru modul în care susţine dreptul internaţional. „La patru ani de la adoptarea Hotărârii Curţii de la Haga, care a însemnat pentru statul român cea mai mare extindere de jurisdicţie suverană de după 1918, doresc să remarc în mod special cât de important este pentru un stat ca România să ştie să folosească în mod adecvat instrumentele „inteligente” ale dreptului internaţional pentru a-şi atinge interesele naţionale, obiectivele majore de politică externă. Echipa care a lucrat în acest caz este mulţumită şi de faptul că în zona câştigată la Haga au fost descoperite şi resurse importante de hidrocarburi, mai substanţiale decât credeam noi atunci când s-a finalizat procesul. Iar Curtea Internaţională de Justiţie este fără îndoială cel mai sofisticat mecanism de soluţionare a diferendelor internaţionale, prin urmare dezbaterea lansată astăzi în ce priveşte acceptarea jurisdicţiei obligatorii este foarte oportună.”, a precizat secretarul de stat, fost Agent al României la CIJ în cazul menţionat.

Hotărârea CIJ în speţa privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră (România c. Ucraina), pronunţată pe data de 3 februarie 2009, a recunoscut jurisdicţia şi drepturile suverane ale României pentru 9700 km² de platou continental şi zonă economică exclusivă, adică 79,34% din suprafaţa de 12.200 km² aflată în dispută între România şi Ucraina, fiind prima hotărâre din istoria CIJ pronunţată în unanimitate.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a evocat şi importanţa procesului de reflecţie pe marginea acceptării de către România a jurisdicţiei obligatorii a CIJ, arătând care este semnificaţia depunerii unei astfel de declaraţii pentru politica externă a unui stat: „În primul rând, este un semnal că statul respectiv consideră ca fiind dezirabilă soluţionarea disputelor juridice pe care le-ar avea cu alte state de către Curtea Internaţională de Justiţie, prin aplicarea dreptului internaţional. Este aşadar o proclamare a încrederii sale în dreptul internaţional şi mai ales în rolul Curţii ca promotor şi garant al supremaţiei dreptului în relaţiile internaţionale. De asemenea, reprezintă expresia hotărârii unui stat de a-şi fonda politica externă pe respectarea strictă a dreptului – pentru că un stat care face o astfel de declaraţie trebuie să fie pregătit să-şi apere interesele prin mijloace juridice, în faţa celei mai importante instanţe internaţionale”.

De asemenea, în cadrul conferinţei au mai prezentat intervenţii prof. dr. Raluca Miga Beşteliu şi Ion Gâlea, director general pentru afaceri juridice în MAE, fiind prezentate avantajele acceptării de către România a jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie, precum şi practica altor state în materie. De asemenea, a avut loc o sesiune substanţială de întrebări şi răspunsuri.

Conferinţa a reprezentat primul eveniment dintr-o serie dedicată dezbaterii publice privind acceptarea de către România a jurisdicţiei obligatorii a CIJ, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe. În sprijinul promovării dezbaterii publice pe acest subiect, pe site-ul MAE va fi disponibilă o secţiune specială unde vor fi prezentate o serie de informaţii relevante în acest sens şi, totodată, va exista un portal unde publicul îşi va putea exprima opiniile şi punctele de vedere.

Informaţii suplimentare

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cu sediul la Haga, este organul principal judiciar al ONU şi una dintre cele mai prestigioase, importante şi respectate instanţe internaţionale. A fost  înfiinţată în 1945, în baza Cartei ONU. Până în prezent, pe rolul Curţii au fost înregistrate 152 de cazuri.

Exprimarea consimţământului statelor de a apărea în faţa instanţei de la Haga trebuie să fie consensuală, expresă şi neechivocă. Statutul CIJ reglementează, printre modalităţile prin care un stat poate accepta jurisdicţia acesteia, depunerea unei declaraţii la Secretarul General al ONU, în baza art. 36 alin.2 din Statut, prin care un stat se angajează să supună jurisdicţiei CIJ toate diferendele juridice care ar apărea în raporturile sale cu un alt stat, cu condiţia ca acesta din urmă să fi acceptat, printr-o declaraţie asemănătoare, această jurisdicţie.

Astfel, declaraţia privind recunoaşterea ca obligatorie a jurisdicţiei Curţii este un act unilateral al statului prin care, pe de o parte, acesta obţine dreptul de a aduce în faţa instanţei un alt stat care a acceptat jurisdicţia Curţii printr-o declaraţie similară şi, pe de altă parte, prin care îşi asumă obligaţia de a apărea în faţa instanţei internaţionale în cazul în care un alt stat (care a depus acest tip de declaraţie) ar iniţia proceduri împotriva sa.

Declaraţia este un act reversibil, statul care a depus-o putând-o retrage în orice moment. De asemenea, declaraţia se poate face pe termen limitat şi poate fi însoţită de rezerve, prin care statul respectiv poate scoate anumite categorii de litigii de sub jurisdicţia Curţii.

Până în prezent 69 de state, dintre care 22 de state membre UE, au recunoscut printr-o astfel de declaraţie, jurisdicţia obligatorie a Curţii.