Radio Catch22 London » December 4, 2012

Daily Archives: December 4, 2012

Top Secret

OZN intalnirea din padurea RENDLESHAM Anglia

Published by:

fenomenul OZN

OZN. Intalnirea din padurea RENDLESHAM Anglia

In 1980, în comitatul Suffolk din Anglia, o bază ae­riană britanică se afla la trei kilometri de o bază ameri­cană. Bazele nu erau despărţite decât de pădurea de pini Rendlesham. La primele ore ale zilei de 27 decembrie, după mărturia locotenent-colonelului Halt, o patrulă a reperat nişte lumini neobişnuite spre intrarea secundară a bazei americane.

Crezând că un avion s-a prăbuşit în pădurea vecină, oamenii din patrulă au cerut autorizaţia să inspecteze lo­cul. Patrula a semnalat ceva strălucitor în pădure. Oamenii au descris un obiect în aparenţă metalic şi cu o formă tri­unghiulară, cu o bază de doi-trei metri- şi o înălţime de doi metri. Lumina întreaga pădure cu o lumină albă.

Obiectul avea în vârf o lumină roşie care clipea şi la baza un şir de lumini albastre,a scris mai târziu Halt în raport. Obiectul stătea la o înălţime foarte mică de pământ sau poate pe nişte picioare. Când oamenii din patrulă s-au apropiat de el, obiectul a alunecat printre copaci şi a dis­părut. în acelaşi moment, animalele unei ferme din apro­piere au început să se agite. O oră mai târziu obiectul a fost zărit fugitiv lângă intrarea secundară a bazei.

„A doua zi, scrie Halt în raport, s-au găsit pe sol urme adânci de patru centimetri şi un diametru de optsprezece centimetri, chiar în locul unde fusese zărit obiectul. Imediat a fost verificat gradul de radiaţii din zona respectivă şi s-a constatat un procent superior pe locul celor trei urme. „Mai târziu, în timpul nopţii, printre copaci a fost zărită o lumină asemănătoare cu cea a unui soare roşu, adaugă Halt. Se deplasa cu acceleraţii bruşte. La un moment dat a fost văzută împrăştiind particule strălucitoare înainte de a se separa în cinci obiecte albe care apoi au dispărut. Ime­diat după aceea au fost remarcate pe cer trei obiecte asemănătoare cu stelele, două la bord şi unul la sud, toate trei foarte jos la orizont. Obiectele se deplasau rapid, cu mişcări bruşte în unghi drept. Aveau lumini roşii, verzi şi albastre“.

Intrebat despre incidentele petrecute în pădurea Rendlesham, ministrul britanic al Apărării a pretins că nu ştie nimic despre acest caz. Mai târziu, americanii au reuşit să-şi procure o copie a declaraţiei locotenent-colonelului Halt precum şi o copie după banda pe care îi fuseseră înregistrate declaraţiile.

Cele două guverne n-au făcut de atunci nici un comen­tariu, limitându-se să declare că „siguranţa militară nu fusese nici un moment ameninţată”.

Pădurea Rendlesham (engleză Rendlesham Forest) este o porțiune de pădure de 1500 de hectare în Suffolk deținută de Comisia Britanică de Silvicultură (engleză Forestry Commission). Este o zonă de recreere, cu facilități pentru excursii, cicliști și rulote. Special pentru entuziaști, ca urmare a incidentului OZN din Pădurea Rendlesham din 1980, acum există un traseu OZN special.

mai multe articole in Top secret

Politichie

ORGANIZAREA SECŢIILOR DE VOT ÎN REGATUL NORVEGIEI

Published by:

Ambasada Romaniei in NorvegiaINFORMAŢII DESPRE ORGANIZAREA SECŢIILOR DE VOT ÎN REGATUL NORVEGIEI

 

La 9 decembrie 2012 vor avea loc alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. În cadrul procesului electoral, Ambasada României la Oslo, sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe din România, are un rol strict tehnic de organizare a secţiilor de votare în Regatul Norvegiei. 

 

 

Secţii de votare în Regatul Norvegiei

 

Pentru acest scrutin, în Regatul Norvegiei vor fi organizate două secţii de votare:

 

  1. La Oslo – Secţia de votare nr. 168

Adresa: Ambasada României în Regatul Norvegiei, Oscars Gate nr. 51, Oslo

 

  1. La Bergen – Secţia de votare nr. 169

Adresa: Centrul de Informare al Primăriei Bergen, Rådhusgaten nr. 10, Bergen

 

 

Orarul secţiilor de votare

 

Conform art. 42 alin. (1) din Legea nr. 35/ 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, procesul de votare se va defăşura între orele 07:00 şi 21:00 (ora locală).

 

 

Documente în baza cărora se poate exercita dreptul de vot

 

Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 35/2008, “cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din aceaţarăîn care îşi au domiciliul sau reşedinţa”.

 

Astfel, cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul în Regatul Norvegiei şi deţin paşapoarte româneşti valabile care conţin această menţiune (paşapoarte CRDS) îşi pot exercita dreptul de vot pe baza paşapoartelor respective.

 

Cetăţenii români cu domiciliul legal pe teritoriul României şi reşedinţa în Regatul Norvegiei îşi pot exercita dreptul de vot pe baza paşaportului românesc valabil însoţit de documentul care face dovada reşedinţei în Regatul Norvegiei.

 

Potrivit informaţiilor de care dispunem în momentul de faţă, documentele prin care se poate face dovada reşedinţei în Regatul Norvegiei sunt următoarele:

 

  1. Bostedattest, dovada de domiciliu oficială în Regatul Norvegiei, eliberată de oficiul impozitelor din districtul aparţinător;

 

  1. Oppholdstillatelse, dreptul de şedere oficial în Regatul Norvegiei, care se acordă în urma dreptului de muncă.

 

 

 

Recomandăm tuturor cetăţenilor români care se prezintă la secţiile de vot organizate în Regatul Norvegiei să se asigure că au asupra lor documentele necesare în vederea exercitării dreptului de vot. De asemenea, recomandăm cetăţenilor români să vină din timp la vot, pentru a evita aglomeraţia în ultima parte a zilei. În conformitate cu decizia BEC, urnele speciale/mobile nu vor putea fi utilizate la secţiile de votare din străinătate la alegerile din 9 decembrie 2012.

 

Precizăm faptul că Regatul Norvegiei, conform legislaţiei în vigoare, face parte din Colegiul uninominal nr. 1 atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor.

 

Mai multe informaţii regăsiţi în cadrul secţiunii „Alegeri parlamentare 2012” de pe site-ul MAE român (http://www.mae.ro/alegeri-parlamentare-2012).

 

 

 

 

 

Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului

vor avea loc la data de 9 decembrie 2012

între orele 07.00 – 21.00

 

Cetăţenii români aflaţi în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la:

  • La Oslo – Secţia de votare nr. 168

Adresa: Ambasada României în Regatul Norvegiei, Oscars Gate nr. 51, Oslo

  • La Bergen – Secţia de votare nr. 169

Adresa: Centrul de Informare al Primăriei Bergen, Rådhusgaten nr. 10, Bergen

Conform art. 8, alin. 2, din Legea nr. 35/2008, „cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa”.

 

Pe listele electorale suplimentare, utilizate la secţiile de votare din străinătate vor fi înscrişi de către preşedintele secţiei de vot:

 

–          cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din ţara în care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa;

–          personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare care votează la secţia de votare constituită pe lângă misiunea diplomatică sau oficiul consular la care îşi desfăşoară activitatea;

–          militarii, poliţiştii şi personalul civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate care îşi exercită dreptul de vot la orice secţie de votare constituită în ţara în care îşi desfăşoară misiunea;

–   candidaţii care se prezintă la vot la o secţie de votare din cadrul colegiului uninominal în care  candidează, alta decât aceea unde sunt arondaţi potrivit domiciliului.

 

NOTĂ:

 

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa într-un stat în care nu există misiuni diplomatice sau oficii consulare ale României şi nu este posibilă organizarea unei secţii de votare îşi pot exprima dreptul la vot în oricare dintre secţiile de votare organizate în statele care fac parte din acelaşi colegiu uninominal.

 

RUGĂM CETĂŢENII CARE SE PREZINTĂ LA VOT SĂ VERIFICE ANTICIPAT ÎNDEPLINIREA ACESTOR CONDIŢII ŞI VALABILITATEA DOCUMENTELOR PERSONALE DE IDENTITATE

 

De trecut opţional, în funcţie de spaţiul disponibil:

 

Mai multe informaţii şi actualizări periodice se găsesc în cadrul secţiunii „Alegeri parlamentare 2012” de pe site-ul MAE: www.mae.ro/alegeri-parlamentare-2012 şi pe site-ul misiunii diplomatice.

 

Pentru alte detalii, vă recomandăm să accesaţi site-ul Autorităţii Electorale Permanente: http://www.roaep.ro/ şi pe cel al Biroului Electoral Central: http://www.becparlamentare2012.ro/

 

Ambasada României la Oslo, 23 noiembrie 2012

 

Politichie

„Ghidul alegătorului român din străinătate”

Published by:

alegeri parlamentare 2012Ministerul Afacerilor Externe lansează „Ghidul alegătorului român din străinătate”

 

Ministerul Afacerilor Externe şi Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) au lansat „Ghidul alegătorului român din străinătate” (anexat), pentru a asigura informarea corectă a cetăţenilor români stabiliţi peste hotare, în legătură cu condiţiile în care îşi vor putea exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

Materialul prezintă sintetic, într-un limbaj accesibil, cele mai importante elemente privind desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat din 9 decembrie 2012 în străinătate. 

Ghidul face parte din planul de comunicare pregătit de Ministerul Afacerilor Externe pentru informarea cetăţenilor români din afara graniţelor ţării asupra procedurii de vot aferente acestui scrutin şi reprezintă principalul material de informare în acest sens. La nivelul Centralei MAE şi al misiunilor diplomatice au fost luate măsurile necesare pentru a asigura difuzarea cât mai largă a acestor informaţii:

•           Ghidul este publicat pe site-ul MAE, în cadrul secţiunii „Alegeri parlamentare 9 decembrie 2012”, la adresa:

http://www.mae.ro/sites/default/files/file/alegeri_legislative_2012/ghidul_alegatorului_roman_din_strainatate.pdf şi va fi postat pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice.

•           Misiunile diplomatice multiplică materialul şi îl distribuie gratuit cetăţenilor români.

•           Misiunile diplomatice transmit acest ghid asociaţiilor de români, cu rugămintea de a primi sprijinul lor pentru difuzarea informaţiei către comunităţile în care activează aceste organizaţii.

Pentru mai multe informaţii accesaţi secţiunea dedicată alegerilor parlamentare de  pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/alegeri-parlamentare-2012. Recomandăm consultarea permanentă a acestei secţiuni, care este completată continuu, pe măsură ce apar informaţii noi.

 comunicat de presa