Radio Catch22 London » February 16, 2012

Daily Archives: February 16, 2012

Politichie

PDL a schimbat întreaga garnitură de miniştri, Elena Udrea şi Anca Boagiu şi-au plasat oameni de încredere pe lista noului Guvern.

Published by:

GUVERNUL UNGUREANUDemisia Guvernului Boc regizată de preşedintele Traian Băsescu nu are nicio relevanţă economică atât timp cât mediul politic rămâne acelaşi. În continuare România are peste 700.000 de şomeri, un buget vechi de o lună care este deja depăşit moral şi aritmetic, o datorie publică de circa 40% din PIB şi aceeaşi administraţie, Justiţie, Sănătate şi Educaţie.

Problema este că, se pare, situaţia va rămâne la fel şi în continuare. Noul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de “lupii tineri”, crescuţi însă în sânul “haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.

Este o predare de ştafetă în interiorul aceleiaşi echipe. Este doar o schimbare de imagine.

 

 

 

Asteptam deci validarea primi ministrului si al noului guvern. Sa le urmarim propunerile.

Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu şi liderii coaliţiei au aprobat programul de guvernare al noului Cabinet şi lista miniştrilor, fără persoana care va prelua Ministerul Economiei, după ce Vass a renunţat la acest portofoliu. Lista miniştrilor urmează să fie anunţată miercuri dimineaţă. Propunerile PDL pentru miniştri în Cabinetul Ungureanu sunt Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Alexandru NazareStelian Fuia, Cătălin Baba, Răzvan MusteaClaudia Boghicevici şi Bogdan Drăgoi potrivit unor surse din partid citate de Mediafax.

Andreea Paul Vass: Am refuzat nominalizarea pentru ministerul Economiei

“Am refuzat nominalizarea. Argumentele sunt personale. Nu am de gând să fac rabat de la acest drum. Sobru, echilibrat, întotdeauna am lucrat cu pasiune. Au fost voci în PDL care m-au susţinut foarte puternic. Este o decizie personală. Le mulţumesc colegilor din PDL care şi-au pus încrederea în mine”, a spus Andeea Paul Vass, la Realitatea TV.

Ea le-a transmis mulţumiri colegilor din PDL. “Le mulţumesc tare, tare mult colegilor din PDL care şi-au pus încrederea în mine”, a mai spus Vass.

 

Alexandru NazareAlexandru Nazare, viitorul ministru al Transporturilor:

Nazare şi-a început cariera politică sub îndrumarea Ancăi Boagiu, pe poziţia de consilier la Ministerul Integrării Europene, între 2005 şi 2007. În septembrie 2007, el a candidat şi a fost ales de cetăţeni pentru un post de europarlamentar, din partea PDL.

2008, când mandatul de europarlamentar i-a luat sfârşit, Nazare a rămas la Bruxelles, unde a lucrat la cabinetul europarlamentarului PDL Theodor Stolojan, pe poziţia de consilier.

Între 2009 şi 2010, Nazare a fost subsecretar de stat la Departamentul Afacerilor Europene, din subordinea Guvernului, apoi a fost mutat, pentru scurt timp, pe funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor, unde s-a ocupat de gestionarea şi aprobarea fondurilor europene. În toamna lui 2010, Anca Boagiu l-a recuperat la Ministerul Transporturilor, pe funcţia de secretar de stat.

Averea lui Nazare: 42.000 de euro

Conform declaraţiei de avere din iunie 2011, citată de Mediafax, Nazare nu deţine bunuri imobile, autoturisme, bijuterii sau obiecte de artă valoroase ori bunuri mobile.

Are în schimb un cont ING deschis în 2007, cu 7.062 de euro şi un depozit din 2010 de 35.400 euro.

El apare pe lista sponsorilor PDL la campaniile electorale din 2009, cu o donaţie de 36.950 le

Cine este Răzvan Mustea, viitorul ministru al Comunicaţiilor: posesor de Porsche şi ceasuri de 60.000 de euro, fiul unui sponsor important al PDL şi prietenul lui EBA

Averea lui: un Porsche, ceasuri de 60.000 de euro

“Om de dreapta”, aşa cum se declară, Răzvan Mustea are drept motto vorbele lui Benjamin Franklin: “Dacă toată bogăţia unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure”. Dacă în CV a adunat un titlu de doctor în Economie, specializarea Management, în declaraţia de avere, Mustea a trecut un Porsche, cumpărat în 2007, şi bijuterii şi ceasuri în valoare de 60.000 de euro.

De altfel, actualul deputat PDL mai are şi două terenuri în Voluntari şi Bucureşti, şi două case, una primită donaţie şi o alta pe care o deţine în cotă parte cu mama sa, Marcela Mustea.

Potrivit declaraţiei de avere, Mustea are şi trei conturi, două în lei (2081 lei, respectiv 84 lei) şi unul în euro (38.845). Veniturile obţinute din salarii ale deputatului PD-L au fost în 2010 de 52.024 lei, la care s-au adăugat alte 51.633 lei din indemnizaţii. Pentru transparenţă, Răzvan Mustea a trecut în declaraţia de avere şi darul manual primit de soţie de la tatăl ei, Furtună Horia, în valoare de 36.655 euro, bani obţinuţi “în urma vânzării unei proprietăţi”. Tot la venituri apar şi cele obţinute din chirii, respectiv din subînchirierea unor spaţii comericiale, în umra contractelor de comodat încheiate cu proprietarii acestora – Ionel şi Marcela Mustea. Astfel, per total, din chirii, probabil viitorul ministru al Comunicaţiilor a încasat 103.419 lei.

Interpelare în iunie 2011: Data roaming în spaţiul Uniunii Europene

În cei aproape patru ani de mandat, Răzvan Mustea a avut 21 de propuneri legislative, din care trei le-a retras ulterior. Cele mai multe din acestea ţin de învăţământul preuniversitar, dar sunt şi unele în domeniul energiei, al parteneriatului între stat şi biserică, ori cea privind introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii aflaţi în străinătate.

 

Potrivit blogului personal, a avut 31 de luări de cuvânt şi 22 de întrebări şi interpelări adresate Guvernului de la tribuna Parlamentului, ultima dintre ele fiind în iunie 2011: Data roaming în spaţiul Uniunii Europene. De altfel, este singura interpelare care are legătură cu domeniul care i s-a încredinţat în noul cabinet, al lui Răzvan Mihai Ungureanu.

Admirator al premierului Boc

Admirator al fostului premier demisionar, faţă de care şi-a manifestat sprijinul în 2011, în timpul bătăliei pentru şefia partidului, Răzvan Mustea a declarat deja că noul guvern va trebui “să meargă pe linia reformelor asumate de cabinetul Emil Boc”.

Răzvan Mustea este căsătorit şi are doi băieţi, Matei şi Ioan. Este cadru didactic (lector universitar doctor) şi predă studenţilor “Leadership si cultura organizationala”, “Ettica in afaceri” si “Management international”.

 

Cine e Stelian Fuia, viitorul ministru al Agriculturii: politicianul polivalent care i-a certat pe protestatari şi l-a făcut “tembel” pe Ponta

Selian Fuia este doctor în ştiinţe agricole, titlu obţinut în 1999. În acelaşi an, a făcut cursuri de marketing şi management la Harvard şi la Universitatea Kellogg dinChicago. În prezent, el este preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor.

 

Deşi se află pe unul dintre ultimele locuri în ceea ce priveşte prezenţa la şedinţele Camerei şi ale Comisiei pe care o prezidează (fiind prezent la doar 64% dintre ele), Stelian Fuia s-a remarcat prin numărul de legi propuse şi varietatea acestora: agricultură, educaţie, sănătate, finanţe, urbanistică şi altele.

Conform site-ului Camerei Deputaţilor, el a propus 59 de legi din 2008 încoace (locul 24 între deputaţi la acest capitol), printre care reducerea TVA la 12%, introducerea votului prin corespondenţă pentru cetăţenii români din străinătate (aflată la comisii), dar şi multe legi legate de agricultură.

Dintre acestea, majoritatea au fost respinse, retrase sau se află încă la comisii, una singură fiind aprobată (cea legată de Zona Metropolitană Bucureşti).

I-A IRONIZAT PE PROTESTATARI ŞI L-A FĂCUT “TEMBEL” PE PONTA

Fuia s-a remarcat prin declaraţiile virulente la adresa Opoziţiei, a presei, dar şi a protestatarilor antiguvernamentali sau a subsecretarului de stat Raed Arafat.

Într-o postare pe site, Fuia sugerează faptul că, la Cluj, PNL a scos oamenii în stradă, să protesteze împotriva Guvernului şi a preşedintelui. De asemenea, Fuia spune că protestatarii “apără cu îndârjire” sistemul medical, deşi acesta este criticat vehement de toată lumea. “Nu se vrea schimbare şi nici implicarea unor entităţi private. Bolnavi fiind, aceşti vajnici apărători medicali nu au apelat şi ei vreodată la un stomatolog (care e privat) sau la un medic de famlie (tot privat)?”, se întreabă Fuia. El mai precizează că, în mandatul lui Raed Arafat, s-ar fi desfiinţat serviciul de ambulanţă public din Ilfov, iar bolnavii sunt serviţi doar de ambulanţele private.

 

Stelian Fuia (al doilea din dreapta), alături de (în ordine): deputatul PDL Adrian Rădulescu, Sulfina Barbu, Gheorghe Flutur, Emil Boc şi Valeriu Tabără

Tot pe site-ul său, Fuia ironizează moţiunea USL legată de comasarea alegerilor şi spune că, susţinând referendumul din Grecia, Victor Ponta dovedeşte “tembelism politic” sau “dorinţa perversă ca România să-şi piardă stabilitatea”.

Într-o altă postare, el semnalează că se organizează licitaţii trucate la CJ Călăraşi.

De asemenea, în 2009, Fuia a susţinut, în faţa colegilor din Parlament, că mass-media ar trebui să-şi înştiinţeze cititorii despre partizanatul politic al patronilor lor, astfel încât cetăţenii să reflecteze corect asupra informaţiilor primite.

Fuia, care este şi Şeful Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, susţinea, într-un interviu din 2011, că România trebuie să negocieze “la sânge” cu UE în ceea ce priveşte politica agricolă.

Într-un interviu din 2011, Stelian Fuia spunea că agricultura este un domeniu de viitor pentru România, “dar trebuie pus punct concepţiei că munca în agricultură este un fel de pedeapsă pentru cine a picat BAC-ul, iar deştepţii stau la birou, la oraş”.

De asemenea, el afirma că România are de recuperat o diferenţă de competitivitate faţă de Europa.

Fuia mai declara că, “pentru 2012, partidul are tot mai mare nevoie ca Guvernul să fie un motor electoral prin comunicare, nu prin pomeni electorale”.

CV

Fuia s-a născut pe 1 ianuarie 1968 şi a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti (1993), fiind de asemenea doctor în Ştiinţe Agricole (1999). Tot în 1999, a absolvit şi două cursuri de specialitate în SUA: unul de marketing la Harvard şi unul de management laKelloggUniversitydinChicago.

El a intrat în politică în 2004, devenind vicepreşedinte al PD Călăraşi (funcţie ocupată până în 2006). Apoi, a devenit secretar general al PD (2006-2007), prim-vicepreşedinte al PD Călăraşi (2007-2008) şi ulterior preşedinte (2008-prezent).

El este deputat din 2007, când i-a luat locul Adinei Vălean, soţia lui Crin Antonescu, devenită europarlamentar.

 

Claudia Boghicevici, viitorul ministru al Muncii: a luat portofoliul dintr-a doua încercare

 

deputata PDL este doctor în ştiinţe economice, titlul pe care l-a obţinut în 2008. Înainte să fie aleasă deputat de către arădeni, Claudia Boghicevici a lucrat în domeniul asistenţei sociale şi a protecţiei copilului laArad.

Boghicevici a susţinut includerea stimulentelor în salariu

Anul trecut, în luna octombrie, angajaţii de la Finanţe din toată ţara au ieşit în stradă şi au protestat nemulţumiţi că, în urma unei decizii a fostului ministru Gheorghe Ialomiţianu, au rămas fără sporuri.

Boghicevici a fost deputatul care a propus ca stimulentele să fie incluse în salariul de bază. Propunerea a fost aprobată. Amendamentul stabiliea ca pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor finanţate integral de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fonduri speciale, salariile de bază vor include valoarea medie a acestor drepturi acordate în cursul anului 2009, pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale.

AVERE ŞI INTERESE

Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, Claudia Boghicevici are un teren, pe care l-a achiziţionat în 2010 printr-un contract de vânzare-cumpărare şi două apartamente, dintre care unul este primit moştenire, în timp ce al doilea a fost achiziţionat printr-un contract de vânzare-cumpărare. Nu deţine nicio maşină, iar la capitolul plasamente şi investiţii directe a trecut 100.000 euro şi 1.500 de lei.

În ceea ce priveşte datoriile avute, deputata PDL are de dat peste 200.000 euro şi 180.000 de lei. Claudia Boghicevici şi-a mai trecut în declaraţia de avere şi veniturile pe care le-a obţinut aceasta din salariu într-un an de la Camera Deputaţilor – 49.083 de lei, salariul soţului – 64. 800 de lei, dar şi alocaţia copilului – 3. 600 lei.

Conform declaraţiei de interese, Boghicevici este membru inactiv de al Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCA) – Arad şi vicepreşedintele Biroului Permanent Municipal Arad al PDL.

CV

Aceasta este membră a Organizaţiei Municipale de Femei (OMF) PD-L Arad din 2003, iar din noiembrie 2008 este deputat în Colegiul 2 Arad.