Radio Catch22 London » January 25, 2012

Daily Archives: January 25, 2012

Diverse

Romania plange prin copiii ei

Published by:

romania In ultimii ani, peste trei milioane de romani lucreaza in strainatate. In urma lor au ramas in tara 350.000 de copii, in grija rudelor sau in cel mai bun caz doar cu unul dintre parinti. Cei mai multi dintre acesti copii au intre doi si sase ani, adica exact virsta la care au cea mai mare nevoie de afectiune din partea parintilor. Nu e greu de imaginat ca multi dintre copiii celor plecati la munca in afara tarii au trecut si trec prin traume emotionale ce pot avea urmari dramatice in evolutia lor psihica

 

Aproximativ 350.000 de copii din Romania traiesc fara unul sau ambii parinti plecati la munca in strainatate, multi avand depresii puternice, iar unii chiar s-au sinucis, scrie La Repubblica, subliniind ca trebuie cautate solutii la aceasta problema,precizand ca numarul romanilor din Italia a depasit un milion in 2010, fata de 8.000 in 1990.noteaza La Repubblica

, “Acesti oameni au lasat acasa 350.000 de copii, ramasi fara unul dintre parinti sau chiar fara amandoi. Jumatate dintre acesti copii au mai putin de zece ani. 16% dintre ei au petrecut mai mult de un an fara parinti, iar 3%, peste patru ani”, precizeaza publicatia italiana.

“Este vorba de copii care, in afara faptului ca au suferit daune emotionale si psihologice din cauza absentei parintilor, sunt expusi violentelor si abuzurilor, in conditiile pseudo-familiale in care se afla, in grija bunicilor, a altor rude sau a vecinilor. Cei mai multi copii abandonati sunt in judete din Moldova, in cele mai sarace zone din Romania. Legea le impune parintilor sa declare plecarea in strainatate, dar doar sapte la suta dintre parintii care parasesc Romania fac acest lucru”, precizeaza La Repubblica.

Potrivit datelor ministerului muncii, citate de agenţia Mediafax, din numărul total, o mie de copii au ajuns în sistemul de protecţie specială, iar restul au fost lăsaţi la rude sau la alte familii.

Mediafax citează şi date cu privire la copiii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele 3 luni ale anului, numărul acestora este de aproape 3.000.

Dacă ne referim la această ultimă informaţie, foarte grav, conform datelor furnizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, este faptul că cele mai multe cazuri de abuz fizic, emoţional şi sexual, dar şi cele de neglijenţă au loc chiar în familie.

Acesta este contextul actual în care se află societatea românească şi implicit familia.

“Familia, părinţii se confruntă cu probleme existenţiale, de criză economică, de pierdere a serviciului, de scădere a veniturilor şi asta induce un stres foarte mare în familie şi în momentul în care părinţii sunt depăşiţi un pic de situaţie pot recurge la măsuri extreme.

“Părinţii pot avea anumite tulburări emoţionale pe fondul stresului, ori depresie, ori anxietate, nu mai sunt atenţi la nevoile copilului, nu mai au aceeaşi răbdare cu copiii şi se poate ajunge chiar până la forme de neglijare a copilului sau forme de violenţă asupra copilului”, a spus psihoterapeutul.

Situaţia copiilor poate fi traumatizantă

Situaţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate poate fi la fel de traumatizantă.

Odată ce nevoile materiale ale familiei trec pe prim plan, copilul trece prin crize emoţionale.

“Pentru el contează cine îl aşteaptă acasă, cine este cu el la momentul respectiv, cu cine vorbeşte el şi dacă pleacă mama şi el are o legătură foarte strânsă cu mama îl tulbură pe copil.

“Copilul poate intra în uşoare stări de tristeţe şi de depresie şi în momentul în care suntem supăraţi nu mai avem chef nici de şcoală, nici de mâncare, nici de prieteni. Asta ni se întâmplă şi nouă ca adulţi”.

Ideal ar fi ca parinţii să-şi ia copii cu ei când pleacă în străinătate.

“Dacă au posibilitatea să-l ia pe copil cu el este foarte bine. Este foarte important ca părintele să pregătească copilul, să-l pregătească pentru că el are să plece o anumită perioadă de timp, să-i dea copilului repere, am să te sun sau cum o să ţină legătura, să-i explice cum o să ţină legătura cu el.

De asemenea, să reinvestească o altă persoană care să fie importantă pentru copil. Persoana în grijă căruia rămâne copilul să fie delegată chiar de părinte, să creeze o legătură între copil şi persoana cu care copilul rămâne.

 Urmatoarele declaratii sunt ale unor copii cu varste intre 5-14 ani.
Eram constienta ca imediat dupa ce parintii mei vor pleca nimic nu va mai fi la fel,insa toate acestea stiu ca ei le fac pentru mine. Pastram legatura. Zilnic vorbim la telefon iar relatiile sunt la fel de stranse.” (A. M.) fata
Viata mea e trista pentru ca ii simt lipsa mamei, dar am parte de dragostea bunicilor care sunt ca niste parinti”( S. D.)baiat
Durere, suferinta, tristete dar si aspecte negative ce nu pot fi completate de cele pozitive. Nu banii aduc fericirea. Nu as mai vrea sa stau singur acasa nici macar o saptamana( B. C.) baiat
“Mi-e foarte greu sa fiu responsabila la aceasta vârsta”.(M. I.) fata

“>Esti pe cont propriu, fara mama si trebuie sa iti porti singur de grija. O greseala mica se poate transforma intr-una foarte mare( C. M.) baiat

Pentru mine reprezinta un moment trist, nu mai am placere sa ma intorc acasa pentru ca stiu ca nu mai am cu cine sa vorbesc, nimeni nu ma asteapta cu mancare, este mai mult o stare de depresie in care mai intervine frica( L. R.) baiat

Exodul românilor în strãinãtate, în cãutarea unei vieti mai mai bune, naste uneori drame greu de imaginat. Un copil de 12 ani s-a spânzurat dupã ce a aflat cã mama sa va pleca la muncã în Italia. Rudele spun cã bãiatul era o fire sensibilã si cã nu se putea obisnui cu gândul cã mama sa va fi departe. O situatie în care se aflã multi  copii, lãsaþi de pãrinti în grija bunicilor, prietenilor sau a vecinilor. Pãrintii bãiatului sunt despãrtiti de zece ani. Copilul locuia cu mama si cu tatãl sãu vitreg. Femeia a fost anul acesta la muncã în Italia pentru câteva luni. În curând voia sã se întoarcã la lucru. Bãiatul a lãsat în urmã un bilet în care îsi ia rãmas bun de la mama si sora sa: “Îmi pare cã ne despãrtim certati. Cu înmormântarea mea nu o sã averi probleme pentru cã vine omul ãla cu banii pe lemne. Sorã-mea, tu sã te þii de scoalã. Mamã, tu sã ai grijã de tine cã lumea e rea”.

Diriginta bãiatului crede cã bãiatul a recurs la un asemenea gest pentru cã pur si simplu nu a suportat gândul sã fie despãrtit din nou de mama.

Din pacate astfel de cazuri sunt din ce in ce mai des intalnite atat in Romania cat si in celelalte tari.
Din punctul nostru de vedere solutii sunt si ar fi la indemana tuturor…tot ce trebuie sa facem este sa ne dedicam mai mult copiilor nostri ….sa ii ascultam si sa nu ii privim doar ca pe niste marionete de sticla. Parintii trebuie sa inteleaga ca un zambet, o imbratisare sau o simpla privire poate umple golul creat in sufletul copiilor…

Exista o problemã destul de delicatã care se ridicã: ar fi mai bine sã se rãmînã în România si pãrinþii sã nu aibã bani, astfel sã nu aibã posibilitatea sã-i educe si sã-i îngrijeascã sau e mai bine sã plece, eliminîndu-se problemele financiare, însã sã rãmînã copii în grija altor persoane sau doar cu un pãrinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb si negru, însã trebuie evidentiate consecintele psihologice care apar ca urmare a absenþei numai a unuia din pãrinti pe o perioadã mai lungã. Din momentul nasterii, copilul observã cã existã douã persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreunã, pãrinþii îndeplinesc toate funcþiile familiale. Functia instrumentalã este legatã mai mult de tatã, iar cea afectivã de mamã. În aceste conditii apare identificarea bãiatului cu tatãl, iar a fetei cu mama, necesarã constituirii identitãtii de sine a copilului. Aceastã identitate este afectatã cînd nu existã ambele figuri parentale în preajma copilului.
Copii învatã sã accepte limitele si disciplina pe care pãrintii o impun. El poate manipula prin dualitatea lui pe pãrinþii care nu sînt uniþi. De exemplu, cînd nu reuseste sã obtinã ceva de la unul din pãrinti încearcã de la al doilea si reuseste astfel în cele mai multe cazuri si invers. La vîrsta de trei ani copilul crede cã el este cel mai puternic. Omnipotenta este o iluzie, o fantezie a copilului, pãrintii fiind cei care îl fac sã revinã cu capul pe pãmînt prin educatie si prin limitele impuse. În momentul cînd acestea nu sînt, copilul se simte puternic, cã poate sã facã orice, însã în momentul cînd nu reuseste sã facã fatã problemelor intervine dezamãgirea si frustrarea.

Va asteptam sa dezbatem aceasta tema impreuna si sa gasim solutii cat mai benefice pentru ambele tabere..

Maddie Ancuta
Andrea Baciu eleva

Arta de a fi TU

Ganduri si suflete

Published by:

copilIntr-o zi, am fost intrebata de un baietel :” Ii doare pe pantofi cand ii calcam?”

In alta zi, priveam o fetita cum vorbea cu ea insusi.

In alta zi, priveam o  alta fetita care se certa singura in oglinda si arunca cu furie in ea.

Un baietel de 3 ani, care nu spune nici un cuvant, dar i se lumineaza privirea cand vede autubuzele mari si rosii. Ma ia de mana si-mi spune fericit ! “bus, bus, red bus“. Priveste fericit ore intregi la autubuzurile mari si rosii. Nu il intereseaza nici o alta masina. Nu se uita pe nici o alta carte. Nu il intereseaza nici o alta jucarie. Singurele jucarii, sunt doar double deckurile londoneze, evident in miniatura.

Am auzit copii care imi spun:” Sunt puternic, nu renunt usor, nu inteleg de ce altii renunta atat de repede. In prima zi de scoala, am avut emotii si mi-a venit sa plang, dar nu am plans, de fapt am plans putin. Toti copiii ma iubesc si fetele vor toate sa se joace cu mine. Dar eu alerg mai tare decat ele. 🙂 “.

Sunt suparata. Nimeni nu ma crede.”

Copiii rad de mine. Si ma fac handicapata. Dar eu nu sunt. Stiu ca nu rezolv la fel de repede ca ei problemele la matematica sau nu pot scrie frumos. Dar nu sunt proasta. Ma intelegi? Eu nu sunt proasta si nici idioata“.

Azi nu ma duc la club. (la acel club pentru copii sunt organizate diferite activitati de stimulare, educare, dezvoltare personala) De ce?, intreb. Pentu ca azi in pauza mare am avut un accident la scoala, m-am lovit la picior si nu pot alerga“. Tatal copilului povesteste ca decizia de a nu se duce la club, a fost luata dimineata pana sa plece la scoala. Fetita duce o lupta mare cu sine insusi, cu neputintele, fricile si cosmarurile pe care le are atat ziua cat si noaptea. Nu poate face fata unei competitii directe, nu poate intelege de ce altii copii se pot descurca atat de bine si ea nu. Asa ca renuntarea este cea mai simpla solutie. Renuntarea vine cu o multime de minciuni. Ea nu se duce, pentru ca a avut un accident…imaginar. Nu ea este vinovata… ci altii.

Mama nu ma asculta niciodata“. Atunci copilul se revolta, sparge, distruge pentru ca stie ca doar atunci mama il priveste, chiar daca incepe sa-l certe.

Am stat vreodata sa ascultam cu atentie ce este in mintea unui copil? Am stat sa vedem cu adevarat ce se intampla in inima si sufletul unui copil?

Am vazut copii, ai caror parinti sunt departe de parintii lor. Dorul si dragostea pentru ei ii macina zilnic. Dragostea si imbratisarea mamei este nepretuita.suflete

Am vazut si mame, care au plecat la munca in strainatate, care si-au uitat copiii in tarile de unde au plecat, si-au refacut viata, nu se mai uita in spate. Le-am vazut razand si flirtand fara nici un dor pentru copii lor de acasa. Am vazut si copii plangand de dorul parintilor.

Putem continua cu milioane de exemple.

Temerile, fricile, nesiguranta, curajul, determinare, ambitia, dragostea, sunt sentimente pe care le gasim de la cea mai mica varsta. Obiceiurile pe care le capatam in copilarie isi pun categoric amprenta pe viata noastra ca adulti.

Nimeni nu s-a nascut cu lipsa de respect fata de sine, nimeni nu s-a nascut cu probleme de alimentatie, nimeni nu s-a nascut cu obiceiul de a-si roade unghiile, stresat sau cu dorinta de amanare a deciziilor.

Toate obiceirile, sunt comportamente pe care le-am invatat si repetat atat de des incat au devenit naturale.

Dar pentru ca nu fac parte din noi, ci doar le-am dezvoltat pe parcurs, avem o datorie fata de noi sa ne salvam.

Ca si multe alte deprinderi, obiceiurile le  invatam crescand, vorbim, mancam, umblam. Obiceiurile sunt comportamente pe care le invatam observandu-i pe cei din jurul nostru, copiindu-i.

Pentru a intelege cum un copil se dezvolta trebuie sa ne amintim ca toti copiii, chiar si bebelusi, sunt fiinte umane complexe, iar comportamentul lor trebuie vazut si urmarit nu in etape, ci holistic sau cu alte cuvinte ca un intreg. Este necesar sa intelegem dezvoltarea lor fizica, intelectuala, emotionala, sociala, dezvoltarea lingvistica, nu sa ne concentram doar daca ei vorbesc sau mananca ca si etape sigure a dezvoltarii lor.

Stim sigur ca asa cum ne sunt gandurile asa ne este si viata.

Intreaga noastra existenta este magie. Toate actiunile noastre – gest, privire, cuvant – aparent banale, poarta in ele sentimentele si gandurile noastre. Cand avem ganduri si sentimente negative, ne murdarim pe noi insine si tot ce ne inconjoara, iar, dupa legile universale, tot ceea ce produce asemenea efecte intra in categoria magiei negre. Insa tot ce este armonios, frumos si luminos este magie alba. Cu gandurile noastre construim mereu ceva din substanta nevazuta, care atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau daunatoare.

Gandul este cel care modeleaza si face adevarate minuni sau adevarate dezastre. Prezentul este rezultatul gandirii noastre anterioare, iar viitorul isi are radacina in gandurile noastre actuale. In concluzie, noi devenim ceea ce gandim. Cum ne sunt gandurile, asa ne este si viata. Un gand, bun sau rau, isi pune amprenta nu numai pe cel caruia ii este adresat, ci in primul rand pe cel care il emite, pentru ca gandul atrage ganduri similare, amplificand astfel binele sau raul initial, totul intorcandu-se asupra noastra, ca un bumerang.

Atitudinea este pensula mintii, poate colora orice situatie.

In incheiere o sa va spun doua povesti. Va las singuri sa trageti concluziile.

Doi calugari care merg  pe jos, ajung la un moment dat in fata unei ape. Langa apa aceasta statea o femeie foarte frumoasa, care le-a cerut ajutorul sa treaca aceasta apa. Cel mai tanar calugar, a luat-o in carca, a traversat-o apa, a pus-o jos si si-a continuat mai departe calatoria alaturi de celalalt calugar care a asistat la toata scena. Dupa cateva minute, tanarul calugar simte o oarecare agitatie si nervozitate la tovarasul sau de drum. Asa ca se hotaraste sa-l intrebe ce nu este in regula. Calugarul in varsta ii spune : ” Nu ne este ingaduit sa privim, sa atingem, cu atat mai mult sa purtam pe brate o femeie”. Tanarul calugar ii raspunde: ” Am lasat-o jos dupa ce am trecut apa, tu esti singurul care inca o porti” 

Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

 

Maddie Ancuta